Înapoi la știri

FOTO Concursul de istorie locală „Eroul de lângă mine” și-a desemnat câștigătorii

21 Jun 2024
6 minute min
Maria Simionescu
Pe 12 iunie, cu o zi înainte de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor, a avut loc, la Cercul Militar Județean, Festivitatea de premiere a elevilor participanți la cea de-a doua ediție a Concursului de eseuri „Eroul de lângă mine”. Toți elevii au primit din partea organizatorilor Diplome de Participare și cărți istorice, iar ocupanții primelor trei locuri de la fiecare categorie au fost recompensați și cu premii în bani. De asemenea, profesorii care i-au îndrumat pe elevi au primit Diplome de Apreciere, iar toate lucrările elevilor vor fi publicate într-un volum special, creându-se premisa ca publicul larg să poată afla poveștile de viață ale eroilor botoșăneni. „Evidențierea poveștilor impresionante ale eroilor, veteranilor și prizonierilor de război îmbogățește zestrea spirituală a neamului nostru. Chiar dacă nu toți elevii au urcat pe podium, cu toții sunt câștigători, pentru că acum sunt mai bogați spiritual, ca urmare a cercetării pe care au realizat-o. Îi felicit deopotrivă pe elevi și pe profesorii îndrumători pentru implicarea deosebită în frumoasa muncă de documentare. Mulțumesc domnului col. (r) Gheorghe Timofte pentru colaborarea deosebită în organizarea concursului, precum și doamnei inspector școlar Loredana Ciobanu pentru sprijinul oferit. De asemenea, mulțumesc pentru prezență invitaților noștri care au ținut să-și arate aprecierea față de munca elevilor și față de eroii noștri”, a fost mesajul deputatei Alexandra Huțu, inițiatoarea concursului și membră a Asociației „Cultul Eroilor”. Concursul, organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – filiala Botoșani și Biroul Parlamentar al deputatului Alexandra Huțu, a debutat în anul 2023, având ca scop cultivarea cunoașterii istoriei locale în rândul elevilor din clasele V-XII din județul Botoșani, stimularea sentimentului de prețuire a acesteia și evidențierea, în special, a importanței dialogului între generații..
Publicitate
„Eroii mor doar atunci când sunt uitați. Pentru a nu lăsa colbul uitării să se aștearnă peste memoria eroilor și faptele de arme săvârșite de către aceștia, am continuat și în acest an concursul adresat elevilor de gimnaziu și liceu. Îi felicit pe toți elevii participanți și le mulțumesc profesorilor îndrumători, dar și Inspectoratului Școlar, care ne-a sprijinit prin intermediul doamnei inspector școlar Loredana Ciobanu, membră a Asociației. Aprecierile noastre se îndreaptă și către doamna deputat Alexandra Huțu, pentru determinarea cu care se implică în perpetuarea cultului eroilor”, a declarat col.(r) Gheorghe Timofte, președintele Filialei Botoșani „Cultul Eroilor”. La fel ca la ediția de anul trecut, toți elevii participanți vor fi răsplătiți cu o excursie la București, unde vor vizita Muzeul Militar Național și Palatul Parlamentului. Câștigătorii Concursului La secțiunea LICEU: Premiul I – Moisan Maria Rossela (elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi) Premiul al II-lea – Ifrim Vlad (elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi) Premiul al III-lea – Rotariu Anamaria (elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi) Mențiune – Azamfirei Petronela-Dumitrița ( elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla) Mențiune – Clim Mihai (elev în clasa a IX-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi) La secțiunea GIMNAZIU: Premiul I – Ionescu Robert-Ilie și Rotariu Denis-Constantin (elevi în clasa a VII-a la Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni) Premiul al II-lea – Anechitei Albert-Ciprian (elev în clasa a V-a la Școală Gimnazială nr. 12 Botoșani) Premiul al III-lea – Socianu Larisa-Maria (elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi) Mențiune: Patrar Ioana-Gabriela (elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 1 Nicșeni)
Alte postari din Politica
Politica

Doina Federovici acuză întârzierea drumului expres Suceava-Botoșani

Președintele PSD Botoșani, senatoarea Doina Federovici, l-a criticat pe președintele Consiliului Județean și al PNL, Valeriu Iftime, pentru întârzierea proiectului drumului expres Suceava-Botoșani. Potrivit acesteia, evoluția infrastructurii este afectată de stagnarea proiectului, reproșându-i lui Iftime lipsa de implicare reală în demersurile necesare.

Politica

USR Botoșani își restructurează echipa de conducere cu tineri profesioniști

Membrii USR Botoșani au votat recent noile structuri de conducere pentru filiala județeană și cea municipală. Două botoșănence au câștigat funcțiile de președinte, iar echipele sunt formate din tineri și profesioniști dedicați, care își propun să abordeze provocările actuale.

Politica

PSD exprimă condoleanțe după decesul lui Viorel Atomei, primar de excepție

Organizația județeană a PSD a transmis mesaje de condoleanțe în urma dispariției lui Viorel Atomei, cel mai longeviv primar din Botoșani, care a condus comuna Hudești timp de 34 de ani, din 1990 până în 2024. Potrivit botosaninews.ro, vestea morții sale a adus durere și a lăsat un gol profund în comunitatea locală.

Acasa Recente Radio Județe