Înapoi la știri

Profesor încarcerat după ce a făcut sex cu o elevă minoră

21 May 2024
5 minute min
Ion Ionescu
Un profesor de educație fizică de la școala din comuna Zamostea, trimis în judecată pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 2 ani de închisoare. Victima are 15 ani. Ieri după-amiază, mandatul de executare a pedepsei a fost pus în executare de polițiștii de la Secția Rurală Bălcăuți, iar profesorul urma să fie transportat sub escortă în Penitenciarul Botoșani. La vremea comiterii faptelor pentru care a fost condamnat, Nicolae Adrian Achihăiei era și directorul Școlii Zamostea. Bărbatul de 41 de ani a ajuns director și pentru că era și este consilier local, potrivit Monitorul de Suceava. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale s-au sesizat în decembrie 2019 cu privire la faptul că din 2018 directorul școlii din Zamostea ar fi întreținut relații sexuale cu două eleve pe care le-a abordat în timpul orelor de educație fizică și sport. Datele ajunse la anchetatori erau că două eleve se deplasează periodic la domiciliul profesorului pentru a face sex. Una dintre elevele indicate și audiate a negat însă vehement că a întreținut relații sexuale cu acesta, iar în lipsa altor probe concludente ancheta s-a oprit. În cazul altei eleve, însă, probele au fost mai concludente. De asemenea, polițiștii anchetatori au aflat că relația celor doi era de notorietate în școală, fapt confirmat de mai mulți martori. Din cercetări a rezultat că minora avea 15 ani
Publicitate
împliniți și era în clasa a VIII-a la școala din Zamostea când profesorul ei de sport a început să îi facă avansuri. Fata era și la grupa de handbal pregătită de același cadru didactic. Inculpatul i-ar fi propus minorei să se întâlnească în afara orelor de sport, iar fata a început să se deplaseze periodic la domiciliul acestuia. Relațiile sexuale s-ar fi petrecut în perioada mai 2018 – martie 2020, mult timp și după ce fata a terminat clasa a VIII-a. Minora a declarat că a întreținut relații sexuale cu profesorul de sport de două ori pe lună, la domiciliul acestuia. Din interceptările făcute în dosar a rezultat că cei doi aveau practic o relație ca doi îndrăgostiți. Pe parcursul anchetei nu s-a pus problema de abuz sexual sau viol, astfel că fapta a fost încadrată la infracțiunea de act sexual cu un minor. Având în vedere vârsta fetei, evident că problema s-a pus diferit, inculpatul exercitând presiune asupra fetei prin autoritatea pe care o avea asupra sa. Pe parcursul anchetei polițiștilor și a procurorilor Nicolae Adrian Achihăiei s-a prevalat de dreptul de a nu face declarații. Deși profesorul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, el a rămas profesor de sport la aceeași școală. Profesorul nu a putut fi oprit din activitate atâta timp cât procurorii sau judecătorii nu i-au impus o astfel de interdicție, cum s-a întâmplat în cazuri similare.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Decizie privind extinderea sistemului de apă în comuna Coșula, Botoșani

Comuna Coșula a anunțat publicul interesat cu privire la modificarea proiectului de extindere a sistemului de alimentare cu apă pentru localitățile Coșula, Buda, Pădureni și Supitca. Conform autorităților, modificarea temei nu necesită evaluarea impactului asupra mediului, conform unei decizii revizuite de către D.J.M.

Actualitate

Omorul lui Iosif Uhrinovschi: Detalii despre o tragedie istorică

Dosarul morții lui Iosif Uhrinovschi, un proprietar de la Dersca, este plin de controverse, conform informațiilor publicate. Potrivit monitorulbt.ro, personalități ale vremii, precum prefectul de Dorohoi Ion Tăutu și Cezar Bolliac, aveau informații despre dispariția acestuia, cu o lună înainte de asasinat.

Actualitate

Accident rutier în Botoșani: Trei mașini implicate și pagube serioase

Liniștea dimineții a fost perturbată astăzi în zona Primăverii din Botoșani, unde a avut loc un accident rutier cu mai multe autoturisme. Trei vehicule au fost implicate într-o coliziune în lanț, rezultând pagube materiale considerabile.

Actualitate

Cătălin Silegeanu anunță votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Senatorul Cătălin Silegeanu a declarat că va susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, acuzând Executivul de impunerea unor măsuri dure asupra pensionarilor, bolnavilor, mamelor, studenților și micilor întreprinzători, în timp ce privilegiile din aparatul de stat rămân neschimbate. Declarațiile au fost raportate de monitorulbt.ro.

Acasa Recente Radio Județe