Un ciclu economic este o succesiune de perioade prospere și mai puțin prospere din punct de vedere financiar care se repetă la fiecare 10-15 ani. Din nefericire, acum ne aflăm în vremuri grele din punct de vedere economic, sfârșitul unui astfel de ciclu aducând cu sine o criză financiară peste care trebuie să trecem cu bine pentru a reseta întregul mecanism și a reveni la prosperitate. Din fericire, cei care vor să ia în considerare toate informațiile oferite de specialiștii in finanțe au încă timp să se pregătească corespunzător și să traverseze această perioadă mult mai ușor decât cei nepregătiți. Cele mai la îndemână resurse care ne pot ajuta în perioadele incerte din punct de vedere financiar sunt următoarele: Un credit cu dobândă zero, după cum îi spune și numele, reprezintă o sumă de bani pe care o puteți împrumuta de la bănci sau Instituții Financiare Nebancare pentru care nu trebuie să plătiți dobândă. Acest avantaj vine, însă, cu o condiție: suma împrumutată trebuie rambursată integral în timpul stabilit împreună cu instituția creditoare. Oamenii înțelepți care doresc să continue să aibă un trai mai mult decât decent în perioada crizei economice își fac o listă cu instrumente financiare „de salvare” și apelează la un credit cu dobândă 0 doar în situațiile de maximă urgență. Dintre toate tipurile de credite la care puteți apela la nevoie, acesta este cel mai de ajutor dacă știți să îl utilizați cu inteligență și nu împrumutați mai mult decât vă permite bugetul. Debutul crizei economice nu este un punct fix în timp evident pentru toată lumea. Chiar și așa, putem prevede venirea unor vremuri grele din punct de vedere financiar cu câteva luni înainte și ne putem pregăti corespunzător. Este adevărat, poate fi prea târziu pentru un plan de economii, dar înființarea unui buget lunar și îngrijirea cu atenție a fiecărui leu câștigat poate face minuni chiar și în timpuri incerte. Utilizați pașii clasici care vă pot ajuta în echilibrarea balanței venituri-cheltuieli: Debutul crizei economice este un moment în care siguranța financiară este crucială, dar de multe ori situația nu ne permite să facem economii. Ce putem face? Învățăm o lecție prețioasă pe care o aplicăm începând cu noul ciclu economic: fondul de siguranță și fondul de urgență ne pot face viața mai ușoară, dar trebuie puse la punct din timp. În ce constau acestea? Fondul de siguranță reprezintă o sumă de bani care poate acoperi cheltuielile familiei timp de 3-6 luni, potrivită pentru a fi utilizată în momentele în care ne pierdem sursele principale de venit. Fondul de urgență reprezintă o sumă de 1000-2000 RON pe care o ținem cash în casă pentru momentele în care rezolvarea unei probleme urgente depinde de câteva sute de lei. Dacă până acum puteam intra în magazin și achiziționa tot ce ne doream fără a ne uita la prețuri, vremurile actuale cer înființarea tradiționalei liste de cumpărături. Mai mult, puteți utiliza resursele gratuite disponibile în mediul online (Youtube, bloguri și site-uri de gătit etc.) pentru a căuta rețete delicioase și bogate nutrițional cu ingrediente ieftine. Nu ignorați nici raftul cu reduceri prezent în toate marile supermarketuri! De multe ori puteți profita de tăierea a peste 30-50% din prețul inițial al unui produs, acesta fiind încă în perioada de valabilitate. Utilizați acest avantaj și profitați de creativitate în bucătărie pentru a găti rețete delicioase pornind de la alimentele găsite la acest raion. Poate singura parte pozitivă a unei perioade incerte din punct de vedere financiar este durata limitată. După câteva luni ciclul economic se resetează, iar prosperitatea revine încet în economie și viața de zi cu zi. Oamenii înțelepți se pregătesc din timp pentru această perioadă și învață nu doar trucuri de reducere a cheltuielilor, ci și lecții prețioase de budgeting și economii care îi vor ajuta să traverseze mult mai ușor perioadele grele din viitor.
Începând cu 8 septembrie, Modern Calor va demara umplerea instalațiilor de încălzire din rețeaua secundară, inclusiv cele din interiorul blocurilor. Ca și în anii anteriori, operațiunea se va desfășura etapizat, punct cu punct termic, după un grafic prestabilit. Finalizarea este programată pentru 26 septembrie 2025.
Oficialii Modern Calor reamintesc proprietarilor care doresc să se rebranșeze la sistemul centralizat sau celor care au reparații de efectuat că aceste lucrări trebuie finalizate înainte
.
La data de 1 septembrie 2025, AJOFM Botoșani a publicat o listă cu 233 locuri de muncă vacante, disponibile în baza de date a agenției. Posturile vizează persoane cu studii medii sau superioare, pentru firme comerciale și instituții publice din Botoșani.
Locațiile listate includ Botoșani, Darabani, Dorohoi, Roma și alte localități din județ, totalizând oferte în domenii precum alimentară, asamblare de piese, administrație publică sau industrie.
Printre oferte se numără posturi cum
.
CFR SA pregătește o investiție pentru modernizarea tronsonului Verești-Botoșani, cu scopul creșterii vitezei de circulație de la 30 km/h la 100 km/h. Documentația pentru avize a fost depusă la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate.
Linia Verești-Botoșani, în lungime de 44,2 km, a fost construită între anii 1869 și 1871 de concesiunea Offenheim-Lemberg-Cernăuți-Iași și inaugurată la 1 noiembrie 1871. Linia este simplă, neelectrificată, cu șină tip 49 și traverse din
.
O fabrică noul va fi construită, în viitorul apropiat, în Zona Metropolitană Botoşani. Este vorba de o fabrică de geamuri inteligente, unică pe piaţa românească, care va fi construită în localitatea Zăiceşti din comuna Băluşeni. Investiţia va fi realizată de societatea comercială Bahm Construcții Civile și Industriale SRL, patronată de omul de afaceri Constantin Bălăucă, care va implementa proiectul “Dezvoltarea și realizarea unei instalații inovatoare destinată implementării unei tehnologii avansate
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.