(continuarea textului publicat în „Monitorul de Botoșani” pe data 20.05.2024) „Contribuții inimoase” (calificativul aparținea redacției ziarului „Neamul românesc”, care deschisese listele de subscripție) au început să vină pentru „Casa și Biserica lui Eminescu”. Chitanța cu numărul 486, depusă la bancă în data 12 februarie 1937, indica suma de 100.000 lei. „Casa părintească a strălucitorului Mihail Eminescu trebue păstrată. Dați obolul vostru la lista ziarului”, chema, în continuare, în fiecare număr, „Neamul românesc”. Pe 30 martie 1937, suma adunată din subscripții ajunsese la 327.949 lei. Tot atunci, Banca de Scont a României i-a expediat, la cerere, lui P. Irimescu, președinte al Comitetului de construcție a Bisericii din Ipotești, 300.000 lei. La mijlocul lui mai se adunaseră 519.750 lei. Iar „Neamul românesc” continua, număr de număr, să cheme la subscripții. Alte ziare ale vremii reluau sau preluau articole mai vechi, încât nici cititorul de azi, dar nici cel al vremurilor trecute nu și-ar fi putut face o idee clară despre cele ce se petreceau la Ipotești. „La 22 Mai, gazetele vorbesc despre «suma necesară pentru crângul, casa și biserica din Ipotești» – apoi, la 2 Iunie, o scrisoare vorbește despre «înălțarea așezământului marelui nostru Eminescu», iar a doua zi, despre «consolidarea casei, ridicarea bisericii, precum și de refacerea crângului»”, scria economul Dumitru Furtună. Doar cineva de pe loc sau cineva care ar fi vizitat Ipoteștii ar fi putut descrie starea reală a lucrurilor. Iată ce scrie economul Dimitrie Furtună, care, pe atunci, se afla, după toate probabilitățile, la Dorohoi: „Se știe că vechea casă a fost dărâmată. Evident, acuma, ea trebue ridicată în vechea formă, iar localul nou, de muzeu, construit la Ipotești (și neterminat) este o clădire cu totul deosebită. Altfel, ne putem întreba: ce păstrăm din casa lui Eminescu, în clipa când construim localul acesta? După cât știm noi, casa de factură cu totul nouă, ce se construește, și biserica măreață ce se înalță – sunt instituții noi cu desăvârșire. Alături de ele, stă tristă, În părăsirea ei, în durerea bătrânețelor și a ruinii ei, – adevărata ctitorie a familiei Eminescu. Cu suma de maximum o sută de mii de lei, ea și-ar putea asigura trăinicia și dulcea strălucire bătrânească pe încă o jumătate de veac și ne-ar putea fi icoană fidelă a vremii când se rugau în cuprinsul ei membrii familiei Eminescu” (D. Furtună, „Bisericuța din Ipotești”, în: „Țara noastră”, nr. 1449, 27 august 1937, p. 1). Temerile lui D. Furtună erau justificate, întrucât proiectul reconstrucției la Ipotești prevedea demolarea bisericii vechi (astfel se explică și zidirea bisericii noi în imediata apropiere a celei vechi), iar în acest sens s’ar fi obținut și „ordinul de dărâmare”. Între timp, urmare a sesizării făcute de Comisia Monumentelor Istorice, apare o dispoziție a Ministerului Cultelor, care interzice demolarea bisericilor vechi. Această dispoziție salvează de la demolare și biserica familiei Eminovici. În mai 1938, suma adunată pentru Ipotești ajunsese la 771.651 de lei și subscripțiile continuau. Nici în 1939 proiectul însă nu era finalizat. Pe 20 iunie 1939, viitorul rege Mihai, aflându-se într-o vizită de studiu și informare, ajunge și la Ipotești. Un rezumat al acestei vizite, în care apar noi detalii privind șantierul de la Ipotești, îl publică revista „Timpul” (nr. 765, 20 iunie 1939, p. 3): „Primul popas a fost făcut la Ipotești, comuna în care a copilărit Mihail Eminescu. Aci, Marele Voevod Mihai a fost întâmpinat cu tradiționala pâine și sare de către primarul comunei, care a urat bun sosit augustului oaspete. Au fost de față d-nii: lt. col. Ion Mușatescu, comandantul legiunii de jandarmi, prof. Petre Irimescu, deputat și președintele căminului Mihail Eminescu, maior Turassi Barbu, prof. I. B. Luca, directorul liceului „Laurian”, străjeri, premilitari, etc. Din balconul muzeului „Eminescu”, d. prof. Petre Irimescu a făcut un scurt istoric al satului Ipotești, evocând copilăria lui Eminescu. (…) După ce Marele Voevod a vizitat mormintele părinților marelui Eminescu, muzeul, biserica veche și cea nouă, asistența a luat parte la solemnitatea punerii pietrei fundamenale a școlii satului, semnând actul de fundațiune al școlii. A urmat apoi o slujbă religioasă, oficiată de părintele Al. Dolinescu, înconjurat de un sobor de preoți din județ. Timp de două ore s’a ținut apoi cursurile de istorie și de limba română, după care s’a vorbit despre «Viața și opera lui Eminescu»”. Cum arăta muzeul de la Ipotești aflăm însă datorită unei excursii a muncitorilor ieșeni la Botoșani și Ipotești în iulie 1939, despre care relata Cosma Damian în ziarul „Opinia” (nr. 9699, 26 iulie 1939): „Dl. prof. Schmidt, care ne-a însoţit, ne-a condus la locul unde a copilărit Eminescu. Intrăm într’o curte în care se află o casă nouă, şi o biserică tot nouă. Ne întâmpină o duduie surâzătoare: – «Aţi venit să vedeţi Muzeul ? Dar nu-i nimic încă; abia a început să se formeze». Totuşi am intrat şi duduia ne-a condus în «Muzeu»: o cameră în dezordine, cu două paturi de campanie – în care dorm pictorii P. Troteanu şi Stelian atunci când vin să lucreze interiorul bisericii; – un lavoar, un cufăr, două scaune şi lângă un perete o bibliotecă în care erau asvârlite vreo 30 volume din ediţiile operei lui Eminescu” (p. 3). „Abia a început să se formeze” însemna, de fapt, că începuse adunarea obiectelor pentru muzeu. Ministerul Educaţiei Naţionale aprobase ca școlile care posedă obiecte originale în legătură cu viața lui Mihai Eminescu să trimită Comitetului de construcție piesele în original sau copii fotografiate. „Neamul Românesc” aduna în continuare, și în 1939, fonduri, publicând listele de subscripții. (Va urma) Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”