Înapoi la știri

Polițiștii locali ar putea purta Bodycam pe uniformă. Condițiile în care ar fi folosite

13 Sep 2025
7 minute min
Simona Stan
Poliţiştii locali vor putea purta şi utiliza, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, dispozitive portabile de înregistrare audio-video de tip Bodycam, arată un proiect de lege inițiat de către deputații PNL Gabriel Andronache și Patricia-Simina-Arina Moș și senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc depus la Senat. Proiectul PNL completează în acest sens Legea nr. 155/2010 privind poliţia locală. Propunerea legislativă prevede crearea unui cadru juridic expres şi adecvat pentru utilizarea camerelor audio-video portabile de tip Bodycam de către poliţia locală, „în scopul eficientizării activităţilor acesteia şi al protejării atât a cetăţenilor, cât şi a poliţiştilor locali”, motivează parlamentarii PNL, în expunerea de motive. Astfel, „poliţiştii locali pot efectua înregistrări audio-video şi pot realiza fotografii cu mijloacele tehnice din dotare, privind acţiuni desfăşurate în spaţiul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără consimţământul persoanelor vizate, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor ilegale, al menţinerii ordinii publice şi pentru protejarea propriilor intervenţii, în condiţiile prezentei legi”. Proiectul mai spune că „poliţia locală este autorizată să efectueze înregistrări audio-video sau fotografii, cu mijloacele din dotare, cu privire la acţiuni ori evenimente desfăşurate în locuri publice, fără consimţământul persoanelor vizate, atunci când există motive verosimile să se bănuiască pregătirea sau săvârşirea de infracţiuni ori alte fapte ilegale sau o posibilă tulburare a ordinii şi siguranţei publice”. De asemenea, datele cu caracter personal obţinute prin intermediul înregistrărilor foto, audio sau video sunt prelucrate exclusiv în scopurile de menţinere a ordinii publice, prevenire a şi combatere a faptelor ilegale sau cercetarea infracţiunilor – cu respectarea prevederilor Legii nr. 363/2018 şi ale Regulamentului (UE) 2016/679. Este interzisă utilizarea acestor date în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege şi numai sub condiţia implementării garanţiilor necesare protejării drepturilor persoanelor vizate, mai arată propunerea legislativă. De asemenea, „poliţistul local are obligaţia de a activa dispozitivul audio-video portabil Bodycam şi de a înregistra audio-video intervenţia în situaţiile de legitimare şi stabilirea identităţii unei persoane, de conducere a unei persoane la sediul poliţiei locale sau al altei autorităţi competente,
Publicitate
pe durata oricărei intervenţii ce implică utilizarea forţei fizice, a mijloacelor de constrângere ori a materialelor din dotare, cum ar fi cătuşele, bastoanele sau sprayurile iritant-lacrimogene, în timpul constatării unei infracţiuni ori contravenţii şi al aplicării sancţiunilor sau măsurilor legale corespunzătoare. Poliţiştii vor trebui să activeze Bodycam-ul şi în cursul oricărei acţiuni sau intervenţii desfăşurate în spaţiul public, în care există riscul tulburării ordinii şi siguranţei publice sau al apariţiei unor situaţii violente „Poliţistul local mai are obligaţia ca, în măsura în care circumstanţele permit, să informeze persoana vizată că aceasta este înregistrată audio-video sau că urmează să fie fotografiată. De asemenea, instituţia de poliţie locală aduce la cunoştinţa publicului faptul că utilizează mijloace portabile de înregistrare, inclusiv prin afişarea unor semne vizibile pe uniformele sau echipamentele poliţiştilor şi prin publicarea informaţiilor relevante”, mai arată proiectul. Înregistrările audio-video vor fi păstrate maxim 6 luni Înregistrările audio-video vor fi păstrate cel mult 6 luni de la data producerii, cu excepţia cazului în care acestea fac obiectul unei proceduri judiciare sau disciplinare. Proiectul interzice utilizarea în scop personal a acestor înregistrări realizate de poliţia locală cu ajutorul camerelor audio-video portabile Bodycam, iar cele colectate nu vor putea fi făcute publice, distribuite sau puse la dispoziţia unor persoane neautorizate. Totodată, accesul la aceste înregistrări va fi permis numai persoanelor autorizate, în condiţiile legii, şi exclusiv în scopurile prevăzute de prezenta lege. „Este strict interzis orice acces neautorizat ori divulgarea neautorizată a acestor înregistrări către terţi. Ştergerea sau distrugerea înregistrărilor se efectuează cu respectarea termenelor şi a procedurilor stabilite de lege, fiecare astfel de operaţiune fiind consemnată într-un registru special, pentru a asigura posibilitatea de audit şi control”, conform sursei citate. În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii vor fi elaborate normele de aplicare. Totodată, în termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, fiecare autoritate publică locală poate elabora un plan de implementare a sistemului Bodycam, poate dota şi operaţionaliza acest sistem. Senatul este prim for sesizat pe inițiativa de lege, iar Camera Deputaților e decizională. Sursa: Digi24 Urmareste-ne pe Google News
Alte postari din Social
Social

Un bărbat condamnat pentru furt, reținut de polițiști în Botoșani

Pe 14 martie 2026, un bărbat condamnat pentru furt a fost prins de polițiști pe străzile din municipiul Botoșani, marcând astfel ultima sa zi de libertate. Potrivit botosaninews.ro, individul era dat în urmărire pentru infracțiuni contra patrimoniului.

Social

Botoșănenii se confruntă cu lipsa apei din cauza avariilor

Locuitorii din cartierul Mihail Kogălniceanu și din zona Bucovina din municipiul Botoșani sunt îngrijorați din cauza lipsei apei potabile, care persistă de câteva zile. Aceștia acuză intervențiile ineficiente ale operatorului de apă Nova Apaserv, care nu a reușit să rezolve problemele.

Social

Acțiune a polițiștilor pentru combaterea braconajului și protecția animalelor

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor, au desfășurat sâmbătă o acțiune dedicată prevenirii braconajului cinegetic și verificării respectării legislației referitoare la deținerea animalelor, conform botosaninews.ro.

Social

Polițiștii pot genera coduri QR pentru plata rapidă a amenzilor

Polițiștii din România vor avea posibilitatea de a genera un cod QR pe care șoferii îl pot scana pentru a-și plăti amenda pe loc, prin intermediul cardului, conform unei propuneri inițiate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Această măsură face parte dintr-un plan mai amplu de digitalizare a procesului de sancționare, informează botosaninews.ro.

Acasa Recente Radio Județe