Peste 2000 de avize de angajare în muncă pentru cetățeni străini eliberate, anul trecut, la Botoșani. 22 de străini au fost depistați în situații ilegale
În anul 2024 au fost emise 2.154 de avize de angajare în muncă pentru cetățeni străini și 592 de permise de ședere pentru diferite scopuri, transmite Biroul pentru Imigrări Botoșani. De asemenea, în perioada amintită, 22 de străini au fost depistați în situații ilegale. În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în anul 2024, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 1.177 de persoane, dintre care 850 de străini din state terțe, cei mai mulți din Republica Moldova, respectiv 256 și 327 de cetățeni ai Uniunii Europene/Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, majoritatea din Italia. Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe raza Județului Botoșani, sunt: angajare – 399 de străini și reîntregirea familiei – 333 (311 au calitatea de membru de familie al unui cetățean român, iar 22 sunt membrii de familie ai unor cetățeni străini). Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 598 de permise de ședere, dintre care 581 pentru ședere temporară și 17 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 46 de certificate de înregistrare și 9 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene/ membrii de familie din state terțe. În perioada analizată au fost înregistrate 2.154 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.712 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 442 de cereri au fost respinse. Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a străinilor reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Botoșani, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației. Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 45 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați 22 de cetățeni străini în situații ilegale. Întrucât persoanele în cauză se aflau în ședere ilegală, au fost emise 3 decizii de returnare de pe teritoriul României, iar în celelalte cazuri, persoanele au fost puse în legalitate. Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, într-un caz a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 3 luni. Totodată, au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.400 lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, în perioada de referință, la nivelul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani au fost emise 592 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean. Urmareste-ne pe Google News
În dinamica accidentului, Volvo XC90 a intrat pe contrasens și a lovit microbuzul în care se aflau 17 persoane. Șoferul Volvo, Igor Bilhac, 48 de ani, a murit, alături de Ioan Popescu, 59 de ani, și Alexandr Izarean, 49 de ani. Celălalt moldovean, Oleg Pogorenco, 45 de ani, este internat la Mavromati.
Conform Poliției, 19 victime au rezultat din accident, dintre care trei au decedat. Cei trei moldoveni erau muncitori cu
.
Dimineața accidentului, Volvo XC90 cu patru moldoveni a pătruns pe contrasens și a lovit un microbuz cu 17 pasageri. Șoferul, Igor Bilhac, în vârstă de 48 de ani, ar fi adormit la volan, potrivit anchetei. La fața locului au murit Bilhac și doi pasageri din Volvo, Ioan Popescu și Alexandr Izarean.
Patru muncitori din Republica Moldova erau plecați spre Botoșani pentru o lucrare în construcții. Ei urmau să ajungă în orașul
.
Societatea comercială Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că, pentru executarea unor lucrări programate de eliminare a pierderilor din rețeaua de apă, se va întrerupe furnizarea apei potabile în Dorohoi, în zona Gării, joi, 4 septembrie 2025, între orele 08:30 și 14:30.
Operatorul de apă își cere scuze pentru disconfortul creat și roagă utilizatorii să-și asigure rezervele de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.
Vor fi afectate următoarele străzi:
.
Polițiștii au verificat autoutilitara și au constatat lipsa documentelor de proveniență. Botoșăneanul a fost adus la sediul Ocolului Silvic Adâncata, unde a primit o sancțiune contravențională; cantitatea de 1,86 mc cherestea rășinoase tivită a fost confiscată și predată lucrătorului silvic.
Un bărbat de 36 de ani, din județul Botoșani, a fost prins cu un transport ilegal de cherestea. Marți, 2 septembrie, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au oprit autoutilitara Mercedes-Benz
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.