Datinile de iarna din Botoșani au răsunat la Ministerul Educației
Datinile de iarna din Botoșani au răsunat la Ministerul Educației
Luni, clădirea Ministerului Educației a găzduit un eveniment dedicat tradițiilor și obiceiurilor de iarnă din județul Botoșani. Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, în colaborare cu Orchestra "Mugurelul" a Clubului Copiilor Dorohoi, sub coordonarea directorului Marcel Dupu, și Ansamblul "Margineanca" al Casei de Cultură a Sindicatelor "Nicolae Iorga" Botoșani, condus de directorul Valentin Rău, a organizat o serie de colinde și urături.
Inspectorul general al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc, a subliniat atmosfera de sărbătoare care a umplut Ministerul Educației, încântându-i pe toți cei prezenți. Momentul a fost transformat de copii într-un spectacol autentic, unde colindele și urăturile specifice zonei s-au îmbinat cu dansuri tradiționale și ritualuri de iarnă.
„Am dorit astfel să transmitem tuturor emoția, spiritul și tradițiile de iarnă din ținutul botoșănean și să ne bucurăm împreună de farmecul sărbătorilor. Sunt mândru de Botoșani și de elevii și profesorii judetului!”, a declarat Suruciuc, evidențiind importanța păstrării tradițiilor locale și a spiritului comunității.