Klaus Iohannis are un mini-teren de golf la Vila Lac 3
Update cu 1 lună în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Maria Simionescu
Klaus Iohannis are un mini-teren de golf la Vila Lac 3
Președintele României, Klaus Iohannis, dispune de un mini-teren de golf cu trei găuri la reședința oficială din cartierul Primăverii, Vila Lac 3, conform unei investigații realizate de G4Media.ro. Aceasta descoperire vine în contextul în care președintele are deja un teren similar la reședința de vară de la Neptun.
Imagini surprinse din satelit, publicate de G4Media, arată cel puțin o gaura amenajată, iar sursele menționează că, asemenea sitului de la Neptun, la Vila Lac 3 sunt amenajate trei găuri. Klaus Iohannis a locuit la începutul mandatului său câteva luni la Vila Lac 2, înainte ca fostul președinte Traian Băsescu să elibereze Vila Lac 3.
Informațiile despre mini-terenul de golf vin la câteva săptămâni după ce s-au făcut dezvăluiri referitoare la amenajările de la villa de protocol din Neptun, unde a fost creat tot un mini-teren de golf cu trei găuri, în jurul lacului din fața Vilei Nufărul. Aceasta vilă a fost construită în perioada comunistă pentru cuplul Ceaușescu și a fost folosită după Revoluție de președinții României.
Președintele Iohannis este cunoscut pentru pasiunea sa pentru golf, fiind văzut frecvent la terenul de la Pianu de Jos. În 2021, el a încurajat românii să practice acest sport, descriindu-l ca fiind accesibil și o oportunitate excelentă de a petrece timp în natură.
Reacțiile la aceste dezvăluiri au fost variate. Premierul Marcel Ciolacu a susținut, în cadrul unei emisiuni de la Digi24, că nu este la curent cu vreo amenajare specială la reședința din Neptun, adăugând că nu crede că șeful RAPPS ar fi acționat fără solicitări clare în acest sens.