Gigi Becali Dezvăluie Discuțiile cu George Simion
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Gigi Becali Dezvăluie Discuțiile cu George Simion
Patronul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o cu George Simion în noaptea alegerilor prezidențiale. Într-un interviu oferit emisiunii Studio Politic de la Digi24, el a dezvăluit și că, în ultimele zile ale campaniei electorale, s-a orientat mai mult spre Nicușor Dan.
„Vă spun trăirile mele. El s-a supărat, dar e problema lui. I-am zis că el ne-a adus în starea asta”, a declarat Becali. De asemenea, el a menționat că a promis că o va sprijini pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor. „Stăteam și mă gândeam. Mă uitam la Nicușor Dan. Unii îmi ziceau că pe mine mă arestează primul sau se răzbună (George Simion-n.r.). N-ar fi mai bine Nicușor, care a spus că respectă Constituția și-l pune premier pe Bolojan, dacă vor și partidele?!”
Becali a subliniat că preferă un om care respectă legea, sugerând că își face griji de eventualele răzbunări din partea lui Simion. „Azi i-am scris și i-am spus: voiam să ies președinte, că mă interesa să-l studiez pe omul Simion cum va ieși din încurcătura dracilor în care a intrat”, a mai spus el.
În continuare, Becali a relatat cum a încercat să-i ofere sfaturi lui Simion în noaptea alegerilor, subliniind importanța acelei ocazii unice în cariera sa politică. „I-am spus în seara aia: George, am venit ca un frate mai mare ca să te îmbărbătez. Uita-te la mine, niciodată în viața ta nu vei mai avea o astfel de șansă”, a afirmat patronul FCSB.
Becali consideră că, în viitor, alți oameni valoroși din România vor intra în politică și vor lua locul suveraniștilor actuali. „Îi voi strânge eu pe oamenii valorosi ai României să facă un partid, nu cu vagabonzi, că ne-am săturat”, a concluzionat Becali.