Înapoi la știri

Două persoane rănite în urma unui accident cu ATV-ul în zona Lepșa

06 Jul 2024
1 minut min
Ion Ionescu
Două persoane rănite în urma unui accident cu ATV-ul în zona Lepșa

Două persoane rănite în urma unui accident cu ATV-ul în zona Lepșa

Sâmbătă, în zona Lepșa, două persoane au suferit răni în urma unui accident cu ATV-ul. Victimele au fost salvate de salvamontiști dintr-o zonă abruptă și greu accesibilă.

"Două persoane au necesitat asistență medicală în urma unei plimbări cu un ATV în zona Lepșa, din comuna Tulnici. Deoarece vehiculul s-a răsturnat într-o zonă abruptă, greu accesibilă, la marginea unui drum forestier, cele două victime au fost aduse la echipajele de intervenție de către reprezentanții Salvamont Vrancea", au transmis, sâmbătă, reprezentanții ISU Vrancea, potrivit News.ro.

Publicitate

Paramedicii SMURD din cadrul Secției de Pompieri Vidra au intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat de 41 de ani, iar un echipaj SAJ Vrancea a preluat un bărbat de 21 de ani. Ambii au suferit politraumatisme și escoriații.

Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Județe