Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în casa lor din Los Angeles
Update 4 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Rob Reiner și soția sa, găsiți morți în casa lor din Los Angeles
Renumitul regizor Rob Reiner și soția sa, Michele Singer Reiner, au fost găsiți fără viață în locuința lor din Brentwood, Los Angeles, cu răni cauzate de cuțit. Paramedicii au intervenit duminică după-amiază, în jurul orei 15:30, iar poliția investighează în prezent cazul.
Un membru al familiei lui Reiner a descoperit trupurile neînsuflețite, potrivit CNN, iar divizia de omucideri a poliției din Los Angeles s-a mobilizat rapid la fața locului. Cei doi aveau 78, respectiv 68 de ani și se aflau în interiorul locuinței, unde forțele de ordine au început să investigheze.
Reiner, fiul celebrului comediant Carl Reiner, a fost un actor și regizor de succes, cu filme notabile precum „The Princess Bride”, „When Harry Met Sally” și „A Few Good Men”, nominalizat la Oscar. De-a lungul carierei, a fost cunoscut și pentru roluri în „Sleepless in Seattle” sau „The Wolf of Wall Street”.
Digi24.ro notează că Rob și Michele erau căsătoriți din 1989 și aveau împreună trei copii, o căsătorie care a influențat chiar și filmul „When Harry Met Sally”. În 2025, Reiner a apărut în mai multe producții, inclusiv „The Bear” și „Spinal Tap II: The End Continues”, pe care l-a și regizat.