Victimele abuzului sexual: explicații psihologice și traume pe termen lung
Specialiștii în psihologie și protecție socială atrag atenția asupra impactului profund al abuzului sexual asupra victimelor, care suferă modificări biologice și chimice în timpul agresiunii, afectându-le capacitatea de a se apăra sau de a solicita ajutor. De asemenea, se explică și motivele pentru denunțarea tardivă a abuzatorului. În România, victimele abuzurilor sexuale sunt adesea judecate și criticate public pentru lipsa reacției în fața agresorului, dar specialiștii subliniază că acest comportament nu este înțeles de majoritatea oamenilor.
Felicia Mihai, specialist în asistență socială și șef al unui complex de servicii comunitare în cadrul DGASPC Botoșani, explică faptul că victimele abuzului sexual pot trăi blocaje psihologice și traumatice care îi pot urmări toată viața. „Este important ca oamenii să înțeleagă complexitatea situației. Victimele trec printr-un mecanism de apărare natural, care le face să nu poată reacționa. De multe ori, în momente de panică, organismul intră pe 'pilot automat', manifestându-se prin reacția de 'îngheț', ceea ce înseamnă că persoana este paralizată și nu poate fugi sau striga după ajutor”, afirmă Mihai.
Abuzul emoțional și psihologic, în special în medii de subordonare, cum ar fi la locul de muncă sau în școală, poate conduce la traume pe termen lung. Victimele se confruntă adesea cu dificultăți în a vorbi despre experiențele lor traumatizante. De regulă, abia după o perioadă îndelungată, în care reușesc să se simtă în siguranță sau să treacă printr-un proces de psihoterapie, acestea pot denunța ceea ce au trăit.
Mihai subliniază că, în momentul unui abuz, cortizolul, hormonul stresului, este eliberat și se acumulează în organism, având o influență durabilă asupra psihicului victimei. „Specialiștii în trauma, precum Gabor Mate, afirmă că 'trauma vorbește prin corp'. Tratându-se cu profesionalism, victima poate începe procesul de vindecare, eliberând stresul acumulat”, explică Felicia Mihai.
Rușinea și vinovăția sunt două dintre emoțiile care însoțesc adesea victimele abuzurilor sexuale. Această stare emoțională le împiedică să vorbească despre experiențele lor dureroase, pentru că nu au încredere că vor găsi pe cineva care să le înțeleagă. „Este esențial ca, după o traumă, victimele să aibă pe cineva cu care să discute, să împărtășească ceea ce au trăit”, mai adaugă Mihai.
Consecințele abuzurilor, fie ele fizice sau sexuale, lasă traume adânci, iar capacitatea de recuperare a victimelor depinde de mediul emoțional în care acestea au crescut în primii ani de viață. „Primii trei ani sunt cruciali pentru gestionarea traumei ulterioare. Sprijinul parental și stabilitatea emoțională în acea perioadă sunt fundamentale pentru formarea unei personalități reziliente”, conchide Felicia Mihai.
