Recent, scandalurile din sistemul judiciar au scos la iveală o problemă puțin știută până acum: delegarea și detașarea magistraților în posturi diferite de cele ocupate curent. Conform unor surse din domeniu, aceste măsuri sunt interpretate de conducătorii instanțelor ca fiind necesare din punct de vedere managerial, pe când criticii le consideră o formă de retribuție subterană.
👉 Dimensiunea fenomenului detașării magistraților
Ramona Grațiela Milu, membru al CSM, subliniază că aproximativ două treimi din posturile de conducere din instanțele din România sunt ocupate prin detașare sau delegare. Aceasta se adaugă la un număr semnificativ de posturi de judecători ce sunt ocupate în aceleași condiții, ceea ce ridică întrebări asupra transparenței și echității în sistemul judiciar.
Acest fenomen a fost alimentat de o lege care, deși bine intenționată la momentul adoptării, a fost ulterior reinterpretată. O combinație între o jurisprudență neunitară și o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție au facilitat transformarea detașărilor magistraților într-un mecanism de recompensare a loialităților personale sau îngroupate.
👉 Implicarea financiară a detașărilor
O ordonanță de urgență din aprilie 2006 a instituit reguli clare privind salarizarea în justiție, stipulând că „Judecătorii și procurorii care sunt detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de o diurnă de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară”. La prima vedere, obiectivele legii păreau justificate, vizând compensarea costurilor suplimentare generate de mutarea temporară a magistraților.
Cu o diurnă de 2% din salariul brut, suma compensatorie devine considerabilă; pentru un salariu brut de 15.000 de lei, diurna poate atinge 6.600 de lei lunar. Aceasta se traduce printr-o majorare de 75% a salariului net, o estimare ce subliniază avantajele financiare semnificative pe care le oferă sistemul, având în vedere că diurna nu este supusă impozitării.
