Ramiro Savinescu: O figură controversată a politicii botoșănene între război și crize

Ramiro Savinescu: O figură controversată a politicii botoșănene între război și crize

În aprilie 1918, Ramiro Savinescu nu mai ocupa funcția de prefect. Aceasta era perioada în care conducerea liberală a decis să înceapă o campanie de reorganizare a partidului, în contextul în care situația liberalilor din Botoșani devenea tot mai precară. La o întâlnire convocată de Ionel Brătianu, la casa lui Savinescu, mai mulți lideri ai partidului s-au retras, inclusiv Vasile D. Vasiliu, Jean Mavrocordat și Dionisie Goilav. Această retragere a evidențiat tensiunile interne și dificultățile cu care liberalismul se confrunta în acea vreme.

După aceste evenimente, Ramiro Savinescu a fost ales șef local și, ulterior, prefect în februarie 1919, dar a demisionat în august. Abia în octombrie 1922, a fost realizată reconcilierii liberalilor botoșăneni, iar Savinescu a fost ales vice-președinte, având atribuții în conducerea județului. Însă, până în 1923, conflictele interne nu s-au stins, culminând cu un duel între Savinescu și fostul prefect D. Goilav, incident care a stârnit o mare agitație în societatea botoșăneană.

Anul 1924 a adus noi onoruri pentru Ramiro Savinescu, care a fost decorat cu „Steaua României” în grad de comandor și a fost ales președinte al Comitetului liberal din Botoșani. Însă, în 1925, a avut parte de controverse financiare, fiind implicat în înființarea „Casa de Credit a Agricultorilor din județul Botoșani”, care, ulterior, a dus la probleme economice. Între 1932 și 1934, s-a descoperit că Savinescu împrumutase 1.159.019 lei din banii agricultorilor pentru dezvoltarea moșiei sale.

Cu toate acestea, imaginea sa a rămas influentă, iar în 1926, a fost ales în continuare ca președinte al Consiliului comunal din Botoșani, chiar dacă liberalismul se confrunta cu dificultăți la nivel național. La un moment dat, campania din partea publicației „Democratul” împotriva sa a fost intensă, dar a reușit să obțină încă un mandat ca deputat în 1927.

Trecerea timpului a adus o nouă reorganizare în rândurile liberalilor din Botoșani, Savinescu fiind retrogradat la președinte de onoare. În 1937, a fost ales din nou șef al baroului, dar, în final, s-a concentrat pe cariera sa de avocat.

Cu o carieră marcată de controverse, Ramiro Savinescu a rămas o personalitate notabilă în istoria Botoșaniului. Lucrările sale de infrastructură și renovările efectuate în oraș, în special în timpul mandatului său de primar, au lăsat o amprentă asupra comunității. Ultimele mențiuni despre el apar în 1946, legate de decesul cumnatei sale, Lucretia Herescu.