Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, respinsă de Senat
Inapoi

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, respinsă de Senat

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, respinsă de Senat
Actualitate
Senatul a dezbătut, luni, moţiunea simplă cu tema: “În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj!”, depusă de parlamentarii Opoziţiei şi prin care se cerea demisia ministrului Educaţiei, Daniel David şi anularea imediată a măsurilor care vizează învăţământul preuniversitar şi superior, şi anume majorarea normei didactice, comasările haotice, tăierea burselor. Ministrul Educaţiei, Daniel David, a cerut în plenul Senatului un pact pentru un deceniu al educaţiei şi cercetării. Moţiunea a fost respinsă, la vot, cu 82 de voturi împotrivă, 40 de voturi favorabile şi o abţinere. PSD nu a luat cuvântul în timpul dezbaterilor, în schimb a vorbit premierul Ilie Bolojan. Daniel David declarase că vrea să demisioneze dacă moțiunea trece. Daniel David a spus, în plenul Senatului, că învățământul are probleme sistemice, iar „paradigmele din sistemul educațional românesc vin din perioada comunistă”: „Paradigmele noastre nu arată bine, oamenii pe care îi avem în sistem – profesori, elevi – chiar nu pot funcționa în acest sistem. Avem oameni dedicați, avem copii care au inteligență și creativitate comparabile cu orice altă țară din spațiul vestic, doar că – hai să recunoaștem – paradigmele din sistemul nostru educațional sunt paradigme care vin din perioada comunistă”. El a spus că, atunci când un sistem produce aproximativ 50% analfabetism funcțional, devine un risc de securitate națională, iar „dacă nu suntem atenți, țara va deveni o civilizație toată eșuată sub obscurantism în educație”. „În cercetare-dezvoltare-inovare vom deveni probabil o colonie tehnologică. (…) Măsurile care au fost luate au trebuit să fie luate într-o logică inițială fiscal”, a mai spus ministrul Educației. AUR a depus la Senat o moţiune simplă pe educaţie, intitulată „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”. Fiind o moțiune simplă, chiar dacă va fi adoptată, ea nu are niciun efect, ci este mai degrabă doar un semnal dat Guvernului. Însă Daniel David spune că își va da demisia dacă ea va fi adoptată. O moțiune simplă poate fi adoptată de Senat doar cu votul majorității senatorilor prezenți, conform regulamentului Parlamentului. În acest moment, Senatul are 134 de membri. Asta înseamnă că, dacă vor fi toți prezenți la votul de luni, este nevoie de 68 de voturi pentru a trece. „În loc să aducă stabilitate și calitate, măsurile impuse de Daniel David adâncesc haosul și condamnă viitorul acestei națiuni la mediocritate. Profesorii sunt supuși la presiuni uriașe prin majorarea normei didactice și prin concedieri mascate, elevii și studenții pierd burse esențiale, iar sute de școli din mediul rural sunt amenințate cu închiderea. Totul pentru economii infime, dar cu un cost social și educațional uriaș”, susține senatorul AUR Petrișor Peiu. El mai acuză că Daniel David „a mințit opinia publică, a cenzurat rapoarte științifice și a promovat o politică de austeritate brutală, în timp ce clienții politici ai guvernării prosperă din contracte supraevaluate”. „România a ajuns să aloce educației doar 3,16% din PIB, unul dintre cele mai scăzute procente din Uniunea Europeană. Rezultatele sunt vizibile: promovabilitate scăzută la examene, analfabetism funcțional ridicat și inechități tot mai mari între urban și rural”, mai spune Peiu, conform unui comunicat de presă al AUR.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Acasa Recente Radio Judete