Înapoi la știri

Mircea Geoană a lansat o carte la Botoșani. A discutat despre candidatura la președinția României (VIDEO)

06 Jun 2024
4 minute min
Cristina Preda
"În sala ,,Mihai Eminescu” a hotelului Rapsodia a avut loc, duminică, lansarea cărții ,,Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, semnată de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Sala de conferinţe a fost plină, iar mulţi dintre participanţii la eveniment au achiziţionat cartea politicianului. Publicul a dezbătut împreună cu autorul cărții diverse teme de interes atât naţional, cât şi internaţional. Totodată, Mircea Geoană a dat un răspuns cu privire la speculația participării sale în cursa pentru funcția de președinte al țării. ,,Sunt tot pe aproape de a lua o decizie și mergând prin țară, și vorbind cu diaspora românească care este numeroasă și importantă, mă încarc cu așteptările și grijile oamenilor. Cât timp sunt la NATO nu pot să fac niciun anunț și niciun pas decisiv pentru că nu ar fi corect față de organizația pe care o reprezint, dar pot să spun că sunt tot mai aproape de momentul în care voi lua o decizie cu privire la întoarcerea mea în politica românească”, a spus Mircea Geoană. Una dintre temele centrale
Publicitate
ale volumului lansat duminică este războiul. ,,Pe măsură ce am început să scriu câteva capitole legate de Ucraina și de război, ele fiind cele pe care le-am scris inițial, mi-am pus întrebarea de ce să nu scriu o carte pentru românii și româncele mele. După ce mi-a venit ideea asta am început să o scriu cu suflet, cu un sentiment de dialog cu înaintașii noștri, unde am făcut câteva referințe istorice în carte”, a declarat autorul. Pe lângă cartea lansată la Botoșani, Mircea Geoană a mai scris și alte cărți cu teme politice, precum ,,Politica externă a României la începutul secolului XXI”, ,,America, Europa și Modernizarea României – Fundamente pentru un proiect românesc de societate” și ,,Modelul Social Românesc – Calea către o altă Românie”. Lansarea de la Botoșani poate fi vizionată pe pagina oficială de Facebook a lui Mircea Geoană. Mircea Geoană a fost întrebat în timpul dialogului cu publicul dacă România sau NATO vor fi nevoite să participe în războiul provocat de Rusia, iar politicianul a răspuns că nu ar exista o problemă cu privire la securit
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Eduard Pădurariu obține mențiune la Concursul Național „Memoria Holocaustului”

La Concursul Național „Memoria Holocaustului”, desfășurat la Brăila între 14 și 17 iulie 2026, elevul Eduard Pădurariu de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi a fost recompensat cu o mențiune. Potrivit monitorulbt.ro, acesta a fost pregătit de profesorul Vasile Gherasim, iar din lotul județean a mai făcut parte și eleva Amelia Adam, de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” Botoșani.

Actualitate

Botoșănenii vor viziona o reinterpretare modernă a „Comoarei lui Harap-Alb”

Cunoscutul basm al lui Ion Creangă va fi readus pe marile ecrane, iar botoșănenii vor avea ocazia să-l vadă în 2027 la Cinematograful Unirea. Conform monitorulbt.ro, instituția a anunțat proiecția filmului „Comoara lui Harap-Alb”, inspirat de romanul cu același nume, semnat de Mihai Mănescu.

Actualitate

Alergia la soare: Cum o recunoaștem și cum o tratăm?

Odată cu venirea verii și a vremii de plajă, mulți oameni întâmpină probleme de sănătate, precum erupții cutanate și mâncărimi intense, pe care le pot confunda cu arsurile solare. Potrivit medicului dermatolog Maria-Roxana Caunic, aceste simptome pot indica o „alergie la soare”, o reacție exagerată a sistemului imunitar la razele ultraviolete.

Actualitate

Industria ospitalității se confruntă cu o schimbare majoră a modelului de muncă

Industria ospitalității se află într-un impas din cauza deficitului de personal, dar realitatea sugerează o altă direcție, conform unei analize publicate de Raluca Epureanu pe BusinessEdge. Specialiștii din domeniu nu au abandonat profesia, ci au renunțat la modelul de muncă tradițional, optând pentru soluții mai flexibile și adaptabile.

Acasa Recente Radio Județe