Covid XEC, o nouă tulpină care se răspândește în Europa, ar putea deveni varianta dominantă a virusului în această toamnă. Iar până când va apărea în România este doar o chestiune de zile, a declarat pentru „Adevărul” dr. Alexandru Coman, medic epidemiolog în cadrul Institutului Inimii din Cluj-Napoca și președintele Asociației pentru prevenirea și controlul infecțiilor. Motivul? Noua tulpină este foarte contagioasă. Un hibrid al subvariantelor Omicron, Covid XEC a apărut pentru prima oară în Germania, iar apoi a fost detectat în Marea Britanie, Danemarca, Franța, Irlanda, Suedia, Italia și Spania. „În curând, vom auzi despre el și În România”, a avertizat medicul epidemiolog Alexandru Coman. „Și este normal să fie așa, căci virusul suferă mutații. Vom avea variante noi tot timpul, ca la gripa comună. Motivele sunt ușor de înțeles. Mobilitatea este în creștere, oamenii călătoresc din ce în ce mai mult, unii vin în România, alții pleacă. Nu mai vorbim despre perioada sărbătorilor de iarnă când intră în în vacanță”, a explicat specialistul. Dr. Alexandru Coman a precizat că este o chestiune de zile până când noua tulpină va ajunge și la noi.. „Dacă nu cumva chiar a ajuns și încă nu am aflat. Și nu știm pentru că simptomele sunt ușoare, iar oamenii nu se mai testează și nici nu se mai prezintă la medic”. Dr. Adrian Marinescu, medic infecționist și directorul medical al Institutului „Matei Balș” din București a explicat că, într-adevăr, oamenii nu se mai testează. „În momentul în care au o simptomatologie exact ca o răceală, care ține două-trei zile, e aproape greu de crezut că lumea va merge să se testeze la medicul de familie sau la spital, în condițiile în care lucrurile se rezolvă de la sine. Acest lucru s-a întâmplat și la variantele virale anterioare. În momentul în care nu ai complicații, nu ai o stare generală proastă și nu ajungi la medic, evident că nu vei face testarea, în cele mai multe dintre cazuri”. Medicul a spus însă că, deocamdată, această nouă tulpină nu ar trebui să ne dea motive de îngrijorare. „Până la urmă, este normal ca după pandemie fi intrat în această etapă de conviețuire cu virusul. Și o să avem diverse variante virale, pentru că în mod cert, virusul suferă mutații în orice moment. Problema pe care am putea să o avem este în momentul în care va veni sezonul rece, sezonul de gripă, și vom avea în același timp și viroze și gripă și diverse alte infecții respiratorii. Și vom avea și infecția cu SARS-Cocv-2”, a mai precizat directorul medical al Institutului ”Matei Balș”. Ce e de făcut? Cum ne putem, totuși, proteja? Căci există persoane care ar vrea să se vaccineze împotriva acestei noi tulpini, dar nu au cu ce. „Într-adevăr, pentru această tulpină nu există un vaccin în România. Însă, ca și în cazul gripei, există o oarecare acoperire, într-un procent mai mare sau mai mic. Să vă dau un exemplu: în cazul gripei, eficiența vaccinului este de 80-90%. Evident, dacă este destinat tulpinii care circulă în prezent. Dacă nu, eficiența este mai scăzută. Pe același principiu funcționează și vaccinul anti Covid. Pe de altă parte, să nu uităm că noi ori ne-am vaccinat în anii trecuți, ori am trecut prin boală, cu ceva imunitate restantă am rămas. De aceea nici nu mai sunt spitalele pline cu pacienți. Pentru că receptivitatea populației este mult crescută”, continuă dr. Coman. Prin urmare, rămân valabile măsurile de protecție clasice, regulile de igienă pe care le cunoaștem cu toții. „Cel mai important lucru, în opinia mea, este să ne autoizolăm dacă suntem bolnavi. Apoi, dacă avem copilul bolnav, acesta ar trebui să stea acasă. Odată ce este introdus în colectivitate, la creșă, grădiniță sau școală, el poate transmite boala altor copii. Aceștia ajung apoi acasă și își îmbolnăvesc familia. Copilul cu febră ar trebui să evite colectivitatea de la două până la cinci zile, până îi trece febra. La rândul lor, adulții bolnavi nu ar trebui să nu se ducă la serviciu. Iar dacă se duc, recomandat este să poarte mască de protecție. Practic ar trebui să încercăm să facem tot ce ne stă în putință să nu-i îmbolnăvim pe cei din jur. Și dacă te duci până la magazin să cumperi pâine, trebuie să porți mască”, a mai explicat medicul specialist. L-am întrebat pe dr. Coman ce ar trebui să ne preocupe în acest sezon: gripa comună sau noua tulpină Covid. Răspunsul a fost foarte clar: „M-ar preocupa gripa, pentru că pentru gripă am deja vaccinul în farmacie. Mă preocupă problema pentru care am o soluție. Dacă n-am o soluție, nu-mi bat capul foarte tare cu ea. Va trebui să învățăm să trăim cu acest virus printre nhoi. Deja am învățat. Pentru că nu vom scăpa de el, nici acum, nici pe viitor. Trebuie să învățăm să conviețuim cu microbii din jurul nostru. Nu am scăpat niciodată de gripă. Nu am scăpat de tuberculoză. Nu am scăpat de HIV. Nu putem decât să le controlăm să le ținem în frâu”., noteaza Adevarul
Unul dintre cele mai frumoase conace din judetul Botosani, Conacul Alexandrescu din localitatea Guranda, este scos la vanzare din nou. Conacul este promovat pe piata imobiliara internationala de catre Sotheby’s International Realty. Conacul are 23 de camere, 5 bai si o larga retea de pivnite si tuneluri subterane. Cladirea apartine acum unui om de afaceri din Bucuresti. Acum prețul este oferit la cerere, dar ultima dată când a fost scos
.
O cunoscută scriitoare a rămas cu un gust amar după ce a participat la ediția din acest a Zilelor Nordului. Natalia Onofrei a transmis o primă impresie de la evenimentele care au avut loc la Darabani, unde a mers alături de un grup de prieteni. „Am găsit cele 4 ceaune cu borș, înscrise in competiție, într-un colț de poeniță. Avusesem intenția nebună să facem o echipă, să ne înscriem în
.
Tânărul de 22 de ani, care l-a ucis cu sălbăticie pe botoșăneanul de 85 de ani pentru bani, a fost condamnat definitiv. Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Florin Popa la zece ani și patru luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei. El va trebui să plătească despăgubiri civile în valoare de 170.000 lei, inclusiv daune materiale și morale către victime și membrii familiei
.
Compania Națională de Drumuri are peste 100 de camere video instalate pe drumurile naționale și pe autostrăzi. Taxa de drum este obligatorie pentru toate autovehiculele care circulă pe drumuri naționale, europene, expres și pe autostradă. Aceasta trebuie să aibă o valabilitate de cel puțin o zi sau de maximum un an. Camerele sunt conectate la un sistem automatizat de monitorizare, conectat la baza națională de date cu vehicule pentru care
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.