Evenimente religioase programate în județul Botoșani
Evenimente religioase programate în județul Botoșani
În săptămâna următoare, județul Botoșani va găzdui mai multe evenimente religioase. Potrivit botosaninews.ro, duminica, 16 martie, Parohia "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din Botoșani, împreună cu Protopopiatul Botoșani, va organiza conferința intitulată "Filantropia, lucrare pastoral-misionară și de slujire în comuniune a aproapelui - funcție esențială a Bisericii". Evenimentul va începe la ora 16.00, în sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, avându-l ca invitat pe pr. prof. univ. dr. Mihai Vizitiu.
În aceeași zi, Parohia Ștefănești, din Protopopiatul Săveni, va organiza o seară duhovnicească cu tema "Bărbăție și feminitate în viața sfinților", care va începe de la ora 15.00. Invitat va fi pr. Radu Brinza, coordonatorul Departamentului Pro Vita Iași.
Luni, 17 martie, Biserica Parohiei Buda, din Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar "Sfânta Treime" - Copălău. În cadrul acestei întâlniri, parintele Mihail Radu Poleuca va susține o conferință pe tema "Pastorația tinerilor - prioritate și oportunitate pentru parohie".
Marți, 18 martie, Biserica Parohiei "Sfânta Ecaterina" Botoșani va fi gazda întâlnirii Cercului pastoral-misionar "Sfântul Antonie cel Mare" Botoșani. Parintele Dumitru Butnariuc va susține conferința "Comuniunea dintre preoți, izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii".
Miercuri, 19 martie, Biserica Parohiei Orașeni Vale, Protopopiatul Botoșani, va organiza întâlnirea Cercului pastoral-misionar "Sfinții Apostoli" - Curtești, unde parintele Dan Budeanu va vorbi despre "Chipuri de preoți duhovnici de vocație și mărturisitori în secolul al XX-lea".
Vineri, 21 martie, Biserica Parohiei Băiceni din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar "Sfinții Apostoli" - Curtești, în cadrul căreia parintele Cristinel Ionel Pavel va susține o conferință cu tema "Cuvânt cu putere multă. Harisma cuvântului în lumina teologiei patristice și a patericului".