Cod galben de precipitații mixte în Botoșani
Meteorologii au actualizat prognoza meteo și au emis, miercuri după-amiază, un nou Cod galben ce vizează precipitații mixte, care pot produce local polei. Avizul este valabil pentru întregul județ Botoșani până la ora 20:00.
În scopul prevenirii unor evenimente neplăcute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a făcut câteva recomandări importante pentru cetățeni. Autoritățile sugerează șoferilor să conducă cu prudență, să reducă viteza și să păstreze o distanță mai mare față de celelalte vehicule. De asemenea, se sfătuiește evitarea manevrelor riscante pe drum.
Pentru pietoni, ISU Botoșani reamintește să fie atenți la condițiile de pe carosabil pentru a nu aluneca. În cazul unor situații de urgență, care pun în pericol viața sau bunurile, autoritățile recomandă să se ceară ajutor prin apelarea numărului unic de urgență 112.