Inundații devastatoare în sudul Poloniei, armata și poliția intervine împotriva jafurilor
Update cu 2 luni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Inundații devastatoare în sudul Poloniei, armata și poliția intervine împotriva jafurilor
În urma inundațiilor catastrofale care au afectat sudul Poloniei, autoritățile locale, inclusiv armata și poliția, au luat măsuri urgente pentru a combate jafurile care au început să se înmulțească. Potrivit informațiilor de pe site-ul Onet, orașele Ladek-Zdroj și Klodzko au fost grav în pericol, iar primarul orașului Klodzko, Tomasz Nowicki, a solicitat asistență pentru a restabili ordinea.
„Din păcate, natura umană poate fi teribilă. Oameni care nu sunt cu adevărat oameni, ci hiene, încearcă să profite pentru a se îmbogăți”, a declarat primarul, subliniind gravitatea situației. El a anunțat că speră în intervenția armatei și a altor autorități pentru a preveni haosul din oraș. „Așteptăm armata, așteptăm servicii mai mari care să asigure că nu va fi haos în oraș. Suntem doar câțiva dintre noi aici, facem tot ce putem”, a adăugat edilul.
În orașul Klodzko, un jaf a avut loc într-o benzinărie, chiar în timpul zilei, ceea ce a determinat armata să emită un mesaj de avertizare. Aceasta a anunțat că va utiliza camere cu termoviziune pe parcursul nopții pentru a supraveghea zona. „Noaptea și lipsa electricității nu vor fi aliatul vostru și nu vă vor oferi niciun avantaj. Vedem totul!”, se arată într-o postare de pe platforma X a Statului Major General al Armatei Poloneze. Mesajul avertizează că „fiecare mișcare va fi detectată, iar consecințele vor fi inevitabile”.
Polonia a fost grav afectată de furtuna Boris, similar altor țări din Europa Centrală, inclusiv România. În urma acestor evenimente tragice, au fost înregistrate patru decese în Polonia, iar premierul polonez a anunțat alocarea unui ajutor de 260 de milioane de dolari pentru ajutorarea celor afectați.