Miniștrii de Finanțe ai UE discută despre aprobarea planului de redresare al Ungariei
Miniștrii de Finanțe ai Uniunii Europene se reunesc în cadrul ședinței ECOFIN pentru a aproba Planul național de redresare revizuit al Ungariei, proces ce ar putea facilita deblocarea a 10 miliarde de euro din fonduri post-pandemice, conform Euronews. Aceste sume au fost suspendate ani de zile din cauza îngrijorărilor legate de corupție și statul de drept în țară.
👉 Îngrijorări privind corupția au blocat fondurile
Fondurile de redresare și de coeziune repartizate Ungariei au fost reținute de Bruxelles din cauza riscurilor de corupție sistemică. Prim-ministrul ungar, Peter Magyar, ales cu o victorie clară în aprilie, a promovat, în campania electorală, deblocarea acestor fonduri și a ajuns, ulterior, la un acord politic cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Un diplomat al UE, care a solicitat anonimatul, a declarat că procesul de aprobare al planului s-a desfășurat fără probleme până acum. Totuși, pentru a se obține aprobarea, este necesar sprijinul unanim din partea celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.
👉 Termene limită și proiecte incluse în plan
Pentru a putea accesa fondurile, Ungaria trebuie să finalizeze toate „etapele-cheie” până la sfârșitul lunii august. „Va fi o reuniune importantă, întrucât acesta este ultimul pas juridic înainte ca țara noastră să poată accesa câteva mii de miliarde de forinți din fondurile UE”, a declarat Andras Karman, ministrul maghiar al Finanțelor, înaintea întâlnirii de la Bruxelles.
După alegerile din aprilie, noul guvern al Ungariei a revizuit planul de redresare inițial, care include acum proiecte de infrastructură feroviară suburbană, dezvoltarea infrastructurii energetice și locuințe. Comisia Europeană a dat o recomandare favorabilă pentru acest plan, cu scopul de a pregăti votul din cadrul Consiliului.