Înapoi la știri

Când se va redeschide magazinul Dedeman din Botoșani, puternic avariat de explozia de pe 7 iunie!

21 Jun 2024
1 minut min
Maria Simionescu
Magazinul Dedeman din Botoșani, puternic avariat de explozia produsă pe 7 iunie, se va redeschide până la jumătatea lunii viitoare. Surse din interiorul Dedeman au declarat, pentru BotosaniNews, că magazinul ar urma să se deschisă în perioada 10-15 iulie, în funcție de cum vor fi finalizate lucrările de reconstrucție. De altfel, reprezentanții companiei din Bacău au dispus începerea, în această săptămână, a lucrările de refacere a spațiului comercial, în zona în care acesta a fost afectat de deflagrație.
Publicitate
Strângerea molozului și a celorlalte deșeuri a putut începe abia după ce anchetatorii au finalizat cercetarea la fața locului, pentru stângerea de probe în dosarul penal de distrugere deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Vă reamintim că nu mai puțin de 15 persoane, printre care și opt angajați ai magazinului, au fost rănite în urma unei explozii urmate de incendiu. Totul s-a petrecut în timpul unor lucrări la instalația de gaze a magazinului, care tocmai fusese construită.
Alte postari din Economie
Economie

TikTok Video of Woman Dancing in Walmart Checkout Line After Apparent $3,000 EBT Purchase Sparks Debate on X - The Daily Dot

Share on FacebookShare on X (formerly Twitter)Share on RedditShare on PinterestShare on BlueskyViral TikTok showing woman dancing beside two full shopping carts A TikTok video showing a woman dancing in a Walmart checkout line after what a caption described as a $3,000 EBT purchase has sparked debate on X about public assistance programs. The video was uploaded on X by the user MatrixMysteries and got more than 75,000 views as of publication.

Economie

Student loan borrowers will get an interest rate cut if they sign up for auto pay - NPR

Student loan borrowers who sign up for, or already use, auto pay will get a 1 percentage point discount on interest for two years, starting July 1. Daniel de la Hoz/Moment RF via Getty Images hide caption Student loan borrowers who enroll in automatic payments will get a much bigger discount on interest starting July 1, the U.S.

Economie

Wall Street dumped nearly $1 trillion in tech stocks by midday—then clawed it back and bought peanut butter and paint - Fortune

Today, the Nasdaq Composite looked like a V: down more than 4% by lunchtime, closing off just 1%. Around noon, the AI jitters came back, and traders dumped the highest-beta names—the frothiest, most volatile stuff—like Strategy (MSTR), the leveraged Bitcoin vehicle that had popped Monday; AppLovin (APP); and photonics maker Lumentum (LITE).

Acasa Recente Radio Județe