Înapoi la știri

Anunț important de la Primăria comunei Mihai Eminescu pentru părinți

28 Aug 2024
3 minute min
Maria Simionescu
Anunț important de la Primăria comunei Mihai Eminescu pentru părinți

Anunț important de la Primăria comunei Mihai Eminescu pentru părinți

Primăria comunei Mihai Eminescu informează locuitorii, în special părinții cu copii sub 18 ani, care plănuiesc să muncească în străinătate, despre obligațiile legale ce trebuie respectate înainte de plecare. Conform Legii nr. 272/2004, persoanele care au în îngrijire copii minori și doresc să părăsească țara pentru a munci sunt obligate să anunțe serviciul public de asistență socială din cadrul primăriei, cu cel puțin 40 de zile înainte de plecare.

Este necesară desemnarea unei persoane care să se ocupe de copiii în perioada absenței părinților. Aceasta persoană trebuie să fie confirmată de instanța de tutelă, iar acordul acesteia va fi exprimat personal în fața judecătorilor. Părinții care notifică despre intenția de a pleca la muncă în străinătate vor trebui să depună la Compartimentul de asistență socială din cadrul U.A.T. Mihai Eminescu o serie de documente importante.

Publicitate

De asemenea, persoana însărcinată cu creșterea și îngrijirea copiilor va trebui să ofere serviciului de asistență socială informații despre adresa unde pot fi contactați părinții și să demonstreze că menține legătura cu aceștia.

Primăria subliniază că plecarea părinților în străinătate poate avea efecte negative asupra comunicării și relațiilor copiilor, precum și asupra atitudinii acestora față de școală, crescând riscul implicării în comportamente problematice. Pentru a minimiza posibilele efecte adverse ale migrației asupra copiilor, autoritățile sugerează câteva măsuri:

  1. Să discute cu copiii despre perioada în care vor fi plecați și să stabilească împreună momentele în care vor comunica.
  2. Să mențină o legătură emoțională constantă, prin mesaje simple de genul „Bună dimineața!”, „Mi-e dor de tine!” sau „Te iubesc!”.
  3. Să trimită imagini sau fotografii din experiențele de zi cu zi.
  4. Să colaboreze cu școala pe care o frecventează copilul pentru a menține legătura cu reprezentanții instituției.

Aceste recomandări sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a migrației și a impactului emotional pe care aceasta îl poate avea asupra copiilor.

Alte postari din Administratie
Administratie

Guvernul decide creșterea salariului minim în România în vara anului 2026

Guvernul României a anunțat stabilirea unui nou nivel al salariului minim, o decizie anticipată de angajații din întreaga țară. Potrivit declarațiilor premierului Ilie Bolojan, măsura va intra în vigoare din 1 iulie 2026, având impact direct asupra veniturilor celor care primesc salariul minim pe economie.

Administratie

Accident tragic în Cluj: un tânăr din Botoșani a murit căzând de pe schelă

Un tânăr de 29 de ani, originar din Hănești, a decedat după ce a căzut de pe schelă de la etajul 4 al unui bloc din Cluj-Napoca, informează botosaninews.ro. Incidentul s-a petrecut miercuri dimineață, în timp ce victima efectua lucrări la fațada imobilului situat pe strada Tudor Vladimirescu.

Administratie

Peste 1.000 de funcționari concediați în județul Botoșani din iulie 2026

Peste 1.000 de angajați vor fi concediați din primăriile județului Botoșani, începând cu 1 iulie 2026, conform Ordonanței de Urgență a Guvernului 7/2026. Reducerea personalului va afecta semnificativ și Consiliul Județean, care va trebui să reducă din organigramă cu 169 de posturi din totalul de 455.

Acasa Recente Radio Județe