Un bebeluș dus cu ambulanța la spital, după ce a ingerat un produs derivat din petrol
Un bebeluș dus cu ambulanța la spital, după ce a ingerat un produs derivat din petrol
Un incident grav s-a petrecut duminică după-amiază în Săveni, când un bebeluș a ajuns la spital după ce a băut gaz lampant. Micuțul, aflat în apropierea unei sticle cu acest produs, a luat o înghițitură, dar părinții au intervenit rapid. Mama copilului a smuls imediat recipientul din mâinile bebelușului și a apelat serviciul de urgență 112.
Ambulanța a sosit rapid la fața locului, ducând copilul la Secția Săveni a Spitalului Județean. De acolo, a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat urgent la Botoșani pentru tratament suplimentar.
„Un bebeluș în vârstă de un an și cinci luni pe care, absolut accidental, părinții l-au găsit cu sticla de gaz lampant, un derivat din petrol, în mână. Părinții nu pot preciza dacă a înghițit sau nu. Cert este că va rămâne sub supraveghere la noi macar 24 de ore. Starea generală este bună, este conștient, este stabil din punct de vedere hemodinamic,” a declarat dr. Cătălin Mihailiuc, medic coordonator CPU Pediatrie.
În urma consultului medical, copilul a fost internat în secția de terapie intensivă pentru monitorizare atentă. Echipa de medici pediatri a aplicat imediat tratamentul de specialitate necesar.
Conform medicilor pediatri, astfel de incidente sunt tot mai frecvente, copiii ajungând des în secțiile de urgență. Pe 4 iulie, un alt copil a fost adus la spital intoxicat cu insecticid.
Recent, o altă tragedie a avut loc în județul Botoșani, când un băiețel de șapte ani a decedat din cauza intoxicației cu un insecticid puternic pentru oi, în timp ce se afla la o stână cu tatăl său. Specialiștii atrag atenția că în perioada de vară, riscul de intoxicații este mai mare, iar părinții trebuie să fie extrem de vigilenți cu depozitarea acestor substanțe toxice.
„În perioada de vară riscul intoxicației cu insecticide în rândul copiilor este mult mai crescut. Atenție la depozitarea insecticidelor pentru că este o perioadă în care aceste substanțe se folosesc. Intoxicația cu organofosforat este ceva foarte grav. Dacă se întâmplă acest lucru, alertați de urgență 112, pentru că acolo minutele contează. Noi intervenim de urgență în asemenea cazuri pentru a salva cât mai multe vieți. Au fost câteva cazuri în județul Botoșani în ultima perioadă, de aceea vrem să atragem atenția părinților să depoziteze corect aceste substanțe,” a menționat Relu Chiriac, asistent medical principal licențiat în cadrul Dispeceratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Autoritățile sanitare au anunțat și asistenții sociali de la DGASPC, care vor discuta cu părinții și vor investiga dacă micuțul a fost supravegheat adecvat.