Înapoi la știri

Teatrul „Mihai Eminescu” deschide stagiunea cu o premieră (VIDEO)

12 Sep 2024
10 minute min
Maria Simionescu
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani deschide stagiunea cu o premieră. Este vorba despre spectacolul „L.M.A.” de Selma Dragoș, regia Delia Gavlițchi. Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor. Botoșănenii sunt așteptați sâmbătă, 14 septembrie și duminică, 15 septembrie, de la ora 18:00, la Casa Tineretului, pentru premiera spectacolului „L.M.A.”. Regia artistică îi aparține Deliei Gavlițchi, scenografia lui Tȕnde Tomos, coregrafia Victoriei Bucun. De sound design se ocupă Adrian Cimpoeșu (Văzduh), de montaj video David Tuluș, iar de voce Sofia Mărculescu. Din distribuția spectacolului fac parte Dana Bucătaru, Andreea Moțcu, Cezar Amitroaei, Lidia Uja, Ioan Crețescu, Alexandra Vicol, Laura-Alexandra Purice și Eric Cracană. Acțiunea spectacolului are ca punct de plecare invitația unei trupe de actori binevoitori. Aceștia vor ca doi adolescenți să contribuie la realizarea unui spectacol de teatru despre adolescență. Dezacordurile încep repede. Adulții sunt convinși că știu mai bine cum stau lucrurile cu adolescența, căci au trecut deja de mult prin ea, iar ce urmează e dramatic. „Cu, despre și pentru adolescenți. Spectacolul se numește „L.M.A”, pentru cei mai învârstă care nu știu, înseamnă la mulți ani. Este un spectacol despre niște actori binevoitori care invită în scenă niște adolescenți pentru a juca împreună. Pe parcurs, jocurile se schimbă și se reface distribuția până când, în final, generațiile se reîntâlnesc pe sfânta scenă într-un acord. Spectacolul tratează diferența între generații, tratează preconcepțiile pe care le au adulții despre tinerii adolescenți de astăzi. Adulții trebuie să înțeleagă că adolescenții de astăzi sunt altfel, că adolescența este altfel decât o cunoșteam noi în 1994, 1968”, a declarat regizoarea Delia Gavlițchi. Textul a luat naștere în urma unor ateliere de scriere dramatică organizate pentru tinerii din Botoșani. Activitățile au fost coordonate de dramaturga Selma Dragoș, care fost ajutată în realizarea textului de doi dintre tinerii întâlniți aici. „Am fost pentru prima dată la Botoșani în noiembrie anul trecut (2023). Am fost în primul rând impresionată de elevii cu care m-am întâlnit – prompți, încrezători, amuzanți, răbdători cu un adult care întreba, din perspectiva unei
Publicitate
mame autoare de teatru, despre lucrurile care fac vârsta adolescenței atât de dificilă pentru cei care o trăiesc și atât de temută de părinți și profesori, care asistă la ea. Multe din incidentele și elementele din text vin din aceste întâlniri”, a declarat dramaturga Selma Dragoș. În vizita sa la Botoșani, Selma Dragoș i-a cunoscut pe Laura Purice și Eric Crăcană, doi tineri entuziaști care au contribuit la scrierea textului, dar au devenit și actori în spectacol. „Laura Purice și Eric Crăcană au contribuit nu doar cu idei, feedback și „definiții”, ci au devenit și actori în spectacolul care sper că le seamănă. Le mulțumesc și celorlalți adolescenți botoșăneni cu care m-am întâlnit și sper să fie mulțumiți de ce am făcut cu ce mi-au dat. Eu cred că generația asta de copii sunt mai capabili decât cei de dinainte să se detașeze de ce li se întâmplă. De asta sunt așa înspăimântători pentru adulți – vorbesc uneori cu luciditatea unui adult. Sarcasmul ăsta al lor e o distanță pe care o înghițim greu, ca părinți. Cum să mai joci rolul de părinte cu copiii ăștia?”, a conchis Selma Dragoș. Cei doi tineri, Laura Purice și Eric Crăcană, sunt elevi în clasa a IX-a la Colegiul Național „A.T. Laurian”. Laura are doar 14 ani, iar Eric este cu un an mai mare și are 15 ani. „E o provocare pentru mine, dar îmi place teatrul. M-am implicat încă din noiembrie cu doamna dramaturg pentru scrierea textului. Norocul meu a fost să am parte de o echipă fantastică, de niște actori foarte înțelegători cu noi, care au avut răbdare să înțelegem tot procesul de creație. Într-adevăr, este un spectacol curajos care oferă foarte multe soluții părinților și adolescenților și demonstrează, de fapt, că părinții și adolescenții nu sunt două specii umane diferite”, a declarat Laura Purice. În completare, Eric Crăcană a spus că „există, bineînțeles, conflicte ideologice între generații, dar eu am norocul de a avea niște părinți care mă înțeleg și care mă susțin în toate activitățile pe care le fac. Părinții nu fac teatru și nici eu nu am făcut vreodată teatru profesionist, este doar o pasiune, la fel și scrierea, pentru că am contribuit și eu la scrierea, scenariului alături de doamna dramaturg Selma Dragoș”. Prețul unui bilet este de 36 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 18 lei. Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Casa Tineretului, de marți până vineri, între 10:00 și 18:00, iar sâmbătă și duminică între 12:00 și 20:00. Mai multe informații se pot obține apelând 0231.510.970 sau 0735.779.821. De asemenea, bilete se găsesc și la Cinema Unirea, de luni până duminică, între 10:00 și 19:00, numărul de telefon fiind 0722.557.556. Bilete pot fi achiziționate și online accesând https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Omorul lui Iosif Uhrinovschi: Detalii despre o tragedie istorică

Dosarul morții lui Iosif Uhrinovschi, un proprietar de la Dersca, este plin de controverse, conform informațiilor publicate. Potrivit monitorulbt.ro, personalități ale vremii, precum prefectul de Dorohoi Ion Tăutu și Cezar Bolliac, aveau informații despre dispariția acestuia, cu o lună înainte de asasinat.

Actualitate

Decizie privind extinderea sistemului de apă în comuna Coșula, Botoșani

Comuna Coșula a anunțat publicul interesat cu privire la modificarea proiectului de extindere a sistemului de alimentare cu apă pentru localitățile Coșula, Buda, Pădureni și Supitca. Conform autorităților, modificarea temei nu necesită evaluarea impactului asupra mediului, conform unei decizii revizuite de către D.J.M.

Actualitate

Ilie Bolojan semnează contracte esențiale pentru Autostrada Moldovei la Suceava

Premierul Ilie Bolojan a participat vineri la un eveniment important la Suceava, unde a semnat contracte pentru infrastructura rutieră din Moldova. Acesta a fost însoțit de Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, ocazie cu care a susținut și o conferință de presă, conform monitorulbt.ro.

Actualitate

Accident rutier în Botoșani: Trei mașini implicate și pagube serioase

Liniștea dimineții a fost perturbată astăzi în zona Primăverii din Botoșani, unde a avut loc un accident rutier cu mai multe autoturisme. Trei vehicule au fost implicate într-o coliziune în lanț, rezultând pagube materiale considerabile.

Acasa Recente Radio Județe