Înapoi la știri

Replica acidă a lui Valeriu Iftime la atacul Doinei Federovici – „Botoșănenii le-au arătat deja că vor schimbarea”

20 Jun 2024
7 minute min
Cristina Preda
Astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate de Biroul Electoral Județean împreună cu Prefectura, s-au înmânat certificatele doveditoare pentru consilierii județeni aleși pe 9 iunie. De la eveniment a lipsit însă viitorul președinte al CJ, Valeriu Iftime, iar Doina Federovici, președintele în funcție al Consiliului Județean, nu a ratat ocazia de a lansa un atac virulent la adresa acestuia. În discursul său, Federovici a cerut public ca Iftime să își ceară scuze botoșănenilor pentru absența sa și a colegilor săi de la ceremonie. Iar atacul a continuat mai apoi pe Facebook, unde Doina Federovici a postat mesajul prezentat în cadrul ceremoniei. Replica lui Valeriu Iftime nu a întârziat să apară. Președintele ales al Consiliului Județean, care își va începe mandatul în octombrie 2024, a răspuns printr-o postare pe Facebook. În mesajul său, Iftime a subliniat că datoriile sale sunt față de botoșăneni, nu față de PSD, și a pus atitudinea Doinei Federovici pe șocul produs în rândul social-democraților de pierderea șefiei CJ. Totodată, Iftime a pus atacul președintelui CJ pe seama viitoarelor alegerile parlamentare, care vor avea loc în toamna acestui an. Atmosfera tensionată de la ceremonia de astăzi scoate în evidență conflictul politic din județ și arată că social-democrații nu știu să piardă. Totodată, replicile acide de astzi anunță o perioadă interesantă în viitorul Consiliul Județean. Iată reacția lui Valeriu Iftime: Dragi botoșăneni, Astăzi, PSD în sfârșit și-a făcut auzită părerea. Până acum s-au ferit de “scandal”, așa numeau ei onestitatea și discuțiile asumate despre ce nu merge bine, și acum, când au trecut alegerile și nu mai au nimic de pierdut, au prins curaj. Au început să îmi adreseze niște întrebări prin vocea doamnei Federovici care culmea, sunt cu adevărat surprins, voia să vorbească cu mine. Pe scurt, ei nu înțeleg cum voi conduce eu județul, pentru că ei, în esență, nu înțeleg ceva foarte
Publicitate
simplu: stilul lor învechit și prăfuit de management nu mai are ce să caute la cârma județului, iar botoșănenii le-au arătat deja că vor schimbarea. Cred că ei nu reușesc să își revină după șocul din alegeri. Voiau refacerea alegerilor, în caz că ați omis știrea! Da, exact cum citiți, voiau refacerea alegerilor! Pe banii cui, nu știm și nici nu contează! Voiau să le „facă bine” de data asta! Tunurile pe primari și toate mijloacele lor pe care, deși le-au folosit, au fost degeaba! Botoșănenii au ales să meargă spre viitor, departe de stereotipuri și tratament regal pentru clientela de partid. Oamenii vor oameni, PSD la Botoșani doar s-a așezat pe soclu și a stat departe de oameni. Și-au amintit abia în campanie cum e cu strânsul mâinilor și zâmbetele calde. Oamenii, însă, nu mai pot fi amăgiți. Am primit un imens vot de încredere al botoșănenilor pe care cu siguranță nu îi voi dezamăgi. Față de PSD nu am și nici nu voi avea vreo datorie. Cât despre evenimentul de astăzi, statul la mese rotunde și fala în care se scaldă unii, cum că ei sunt mai grozavi decât alții, nu mă caracterizează! Funcția mea este munca în folosul botoșănenilor. Consiliul Județean este al lor, nu are legătură cu PSD, PNL sau oricare alt partid, mandatul meu va fi despre oameni și mai puțin despre stat pe scene. Nu am nevoie să fiu aclamat și lăudat, vreau doar să muncesc și, cu discreție, să îmi îndeplinesc rolul. Mai puține mese rotunde și mai multă muncă. Mai puțină spoială și mai mult realism! Îi amintesc doamnei președinte că încă deține funcția de președinte al Consiliului Județean până la finalul lunii octombrie și că ar trebui să se ocupe mai mult de județ decât să îl „certe” pe Iftime. Știu că sunteți în campanie pentru parlamentare, dar noi nu avem nicio vină. Și ca să închei, las mai jos un document al botoșănenilor. Dragii mei, Avem mult de muncă, însă împreună vom reuși! Cu decență și multă muncă!
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Decizie privind extinderea sistemului de apă în comuna Coșula, Botoșani

Comuna Coșula a anunțat publicul interesat cu privire la modificarea proiectului de extindere a sistemului de alimentare cu apă pentru localitățile Coșula, Buda, Pădureni și Supitca. Conform autorităților, modificarea temei nu necesită evaluarea impactului asupra mediului, conform unei decizii revizuite de către D.J.M.

Actualitate

Omorul lui Iosif Uhrinovschi: Detalii despre o tragedie istorică

Dosarul morții lui Iosif Uhrinovschi, un proprietar de la Dersca, este plin de controverse, conform informațiilor publicate. Potrivit monitorulbt.ro, personalități ale vremii, precum prefectul de Dorohoi Ion Tăutu și Cezar Bolliac, aveau informații despre dispariția acestuia, cu o lună înainte de asasinat.

Actualitate

Accident rutier în Botoșani: Trei mașini implicate și pagube serioase

Liniștea dimineții a fost perturbată astăzi în zona Primăverii din Botoșani, unde a avut loc un accident rutier cu mai multe autoturisme. Trei vehicule au fost implicate într-o coliziune în lanț, rezultând pagube materiale considerabile.

Actualitate

Ilie Bolojan semnează contracte esențiale pentru Autostrada Moldovei la Suceava

Premierul Ilie Bolojan a participat vineri la un eveniment important la Suceava, unde a semnat contracte pentru infrastructura rutieră din Moldova. Acesta a fost însoțit de Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, ocazie cu care a susținut și o conferință de presă, conform monitorulbt.ro.

Acasa Recente Radio Județe