MEMORIALUL IPOTEŞTI: Întâmplări la Dersca (V): moșia lui Eduard de Burbure de Wesembeck

Viața liniștită își urmă cursul, fără tulburări majore, la Dersca. Moșia se întindea – după cum reiese dintr-un act de la 1915 – pe aproximativ 3.294 de hectare, din care 1.657 erau pământ arabil, fâneață și izlaz, 1.612 – pădure mare și mică de esență stejar, fag, carpen, plop și brad și 25 de hectare – locuri pentru diverse acareturi, drumuri, etc. Ca acareturi, pe moșie, se afla curtea mare, situată în mijlocul moșiei Dersca. Iar în curte – o construcție de zid din 15 odăi, 2 saloane mari și mai multe cămări, o odaie pentru baie; o ghețărie de lemn, o seră și o sală pentru flori; o casă de lemn cu 6 camere și 2 antreuri. Împrejurul curții, pe 10 hectare, o grădină cu pomi roditori și diferite plante și un iaz. În afară curții se mai găsea o casă de lemn cu 4 camere și 2 săli pentru locuința servitorilor, 2 grajduri pentru vite, 2 coșare, 2 șoproane, un hambar pentru cereale, o altă casă cu 3 camere, pentru rotărie și covălie, o casă cu 4 camere și pivniță de lemn – bucătărie pentru servitori, o casă pentru pasări, cu un iaz. Și atât ar fi fost suficient pentru o moșie, dacă ar fi fost să o comparăm cu Ipoteștii lui Eminovici de pe vremuri. Numărul de construcții devansa comparația, creând impresia unui mic orășel. În marginea moșiei, către hotarul Lozna, la locul numit „Coteni”, mai erau 20 de case ale proprietății, având fiecare câte o odaie și câte o sală. Zona industrială o forma o fabrică pentru spirt, o moară și o lăptărie. Fabrica era compusă dintr-un subsol și două caturi, având 24 de odăi și 3 antreuri, o magazie pentru conservat spirt. În ograda fabricii – alte câteva case cu subsol, cu 5, 6 și, respectiv, 4 odăi, 2 grajduri pentru vite, un hambar cu 15 odăi, pentru locuințe și parte pentru ținerea mașinilor agricole. Vizavi de fabrică, curtea pentru locuința administratorului moșiei; în curte – o casă, la subsol cu 5 odăi și sală, iar la parter – cu 7 odăi și o sală mare. Alte case se mai aflau în apropiere: una – cu 4 odăi și un antreu, două – cu 3 odăi și o sală și patru, cu 2 odăi și o sală. Pe moșie mai erau 3 iazuri. Iar în sat – o altă curte, veche, cu 2 etaje, având 9 odăi, 2 cămări și 3 antreuri, o casă cu 3 odăi și un antreu, o altă casă pentru prisacă, cu 3 camere și 2 săli, un grajd de lemn, o casă cu un subsol cu 6 încăperi și la parter cu 4 odăi, o bucătărie și 2 antreuri, un grajd. În grădina de 4 hectare creșteau diferiți pomi fructiferi și plantații de brad. Tot în sat se afla un ratoș cu 6 odăi și o sală cu pivniță, iar lângă pădure – 5 case, care serveau pentru locuința pădurarilor, și un pavilion pentru vânătoare, având trei odăi. La ieșirea din pădure – o casă cu 3 camere și o sală pentru locuința pădurarilor. Toate acestea aparținuseră familiei de Burbure de Wesembeck – lui Hector și Mariei și copii lor: Eduard, Leon, Henry, Maria, Elena și Louise. Apoi trecuseră în proprietatea unuia dintre fii – a lui Eduard și a soției sale, Margareta – și aveau să fie scoase la vânzare, prin licitație publică, în 1915. Moșia trebuie să fi fost mai mare la început având și mai multe acareturi, căci în 1902, Eduard de Burbure dona comunei Dersca un teren mare pentru școală și grădină de aplicație, iar în august 1907, prefectura județului Dorohoi făcea cunoscut Ministerului de Interne că Eduard de Burbure donează o clădire cu terenul necesar (72 de ari) instalării unui spital județean care urma să poarte numele donatorilor. În octombrie, județul era autorizat să primească donația, care se afla la punctul numit Velnița-Veche. Spre deosebire însă de numele Mavromati, care a trecut două veacuri, spitalul județean Botoșani putându-i încă numele, despre Eduard de Burbure nu-și amintește mai nimeni. Tot el va oferi gratuit pentru școala din Dersca două camere pentru al doilea învățător din comună în octombrie 1909. Iar mai târziu, în 1938, împreună cu soția vor lua patronajul școlii, oferind elevilor o masă caldă. De pe la 1902, domeniul Dersca, administrat încă de frații de Burbure, devenise un model de exploatare modernă. Vizitând „splendidul domeniu” Dersca în 1903, ministrul de interne de atunci, V. Lascar, apreciase „modelul”, îndemnându-i pe cei 10 practicanți care practicau agricultura, sub conducerea administratorului Al. Marin, precum și sătenii să se consacre exclusiv agriculturii. De altfel, încrederea între proprietar și administrator era atât de mare, încât, în 1906, vor deveni asociați, înscriind la Tribunalul din Dorohoi firma „Eduard de Barbure de Wesembeck și Al. Marin, alcool și lichioruri derivate din spirt cu ridicata și amănuntul” cu sediul principal la fabrica de pe moșia Dersca. În 1905, pentru participarea la „Expoziția agrară” de la București, succesorii familiei primeau diplome de onoare la Secțiunea Agricultură. Ideea expoziției se vede că a prins și în 1924, Eduard de Burbure însuși, devenind comisar general al expoziției, împreună cu Ștefan Lascar, prefectul de atunci al județului Dorohoi, și N. Ispirescu, directorul aceleiași prefecturi, organizează prima expoziție agricolă și de industrie casnică la Dorohoi. Inaugurarea avusese loc pe 5 octombrie, ora 11:00, în sala de instrucție a regimentului 29 infanterie, în prezența generalilor Mircescu şi Constantinoff, a lui George Văsescu, Nicu Stoianovici şi G. Timuş, foşti prefecţi, a primarului Tomaziu, a deputatului Pillat, a căpitanilor Chircuţă, C. Sachelarescu, Racovitză. La deschidere, au asistat și alte personalități ale vremii. Amintim, în acest context, pe pictorul Verona, care decorase expoziția, preoții Ciocoi, Enescu, Furtună, Sandovici și Munteanu, care oficiaseră slujba de început. „Viitorul neamului nostru” se arăta – vorba primarului Tomaziu de atunci – „plin de nădejdi temeinice”: „muzica militară a delectat asistenţa cu ariile cele mai plăcute, în vreme ce toată lumea cerceta cu atenţie produsele bogate ale judeţului, expuse de fiecare comună, în standuri separate, admirând frumoasele scoarţe cu motive româneşti, ţesăturile şi întreaga muncă a vrednicelor gospodine din judeţul Dorohoi” („Viitorul”, nr. 4977, 8 octombrie 1924, p. 6). Prin eforturile lui Eduard de Burbure, în 1928, se deschidea o altă expoziție grandioasă – zootehnică – la Mihăileni, la care participau comunele Mihăileni, Dersca, Tureatca, Lozna, Cândești și Șendriceni. Au urmat apoi expoziții în diferite comune ale județului Dorohoi, la care crescătorii de vite au adus cele mai frumoase exemplare de iepe de prăsilă, vaci de lapte, armăsari, etc. Celor care s-au distins la expoziții li s-au oferit premii în instrumente agricole. Pentru reușita expoziției, Eduard de Burbure însuși a primit o medalie de aur și a fost propus pentru a fi decorat. Pe lângă lucrările agricole – care erau sau nu o pasiune a familiei, cu siguranță însă reprezentau o sursă sigură de venit – Eduard de Burbure mai avea o pasiune: automobilul. Pe 20 iunie 1906, acesta, însoțit de baronul Guy von Zulten și contele I. de Wasselot, cu un automobil de 32 cai putere, făcuseră, în 8 zile, traseul Bruxelles – Dersca, legând astfel Nordul Moldovei, evitând Bucureștiul, direct de Europa și înscriind Dersca în traseul de 2800 km: Havre, Liège, Aix-la-Chapelle, Büdingen, Aschaffenburg, Würzburg, Nürnberg, Regensburg, Passau, Schärding, Linz, St. Pölten, Viena, Göding, Holleschan, Weiskirchen, Teschen, Bielitz, Cracovia, Wieliczka, Tarnów, Rzeszów, Iaroslavl, Przemyśl, Rohatyn, Stanislau, Colomeea, Sniatin, Cernăuți, Frankenthal, Unter-Sinoutz și Mihăileni. După o pauză, de la Dersca călătorii, cu același mijloc de transport, vor ajunge, în 9 ore, la București. – Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”