Sistemul cardului de sănătate va fi înlocuit cu unul mai eficient până în 2026
Sistemul cardului de sănătate va fi înlocuit cu unul mai eficient până în 2026
Sistemul cardului de sănătate a fost creat acum peste un deceniu pentru a simplifica procedurile. În trecut, nu era nevoie de adeverințe de la angajator sau alte documente, deoarece medicul de familie sau instituțiile erau informate automat dacă ai plătit taxele către CNAS. Însă, sistemul actual nu a fost adaptat pentru a funcționa pe termen lung și a devenit o problemă.
Potrivit informațiilor, statul intenționează să investească 100 de milioane de euro pentru a dezvolta un nou sistem. Acesta urmează să fie funcțional din august 2026 și va permite integrarea vechilor carduri de sănătate în noile buletine de identitate electronice. Astfel, românii vor putea avea toate documentele într-un singur loc, simplificând accesul la servicii.
Conform notează botosaninews.ro, în prezent, se lucrează la noua platformă digitală cu fonduri din PNRR, și este aproape finalizată. Termenul de punere în funcțiune este stabilit pentru anul viitor, în august. Sistemul va funcționa pe componente, dar toate vor fi integrate pentru a fi complet operationale.
Alexandru Rogobete, directorul CNAS, a declarat pentru România Actualități, că o posibilă idee discutată este integrarea cardului de sănătate în noua carte de identitate electronică. În acest mod, cetățenii ar avea un singur document pentru identitate și servicii medicale, care să conțină și istoricul medical și alte date importante.
De asemenea, el mentionează că noul card de sănătate va avea o durată de valabilitate similară cu cea a noilor buletine electronice. În schimb, vechiul sistem va continua să funcționeze până în 2027, pentru o tranziție mai ușoară.