Se împlinesc 110 ani de la nașterea patriarhului Teoctist Arapasu
Se împlinesc 110 ani de la nașterea patriarhului Teoctist Arapasu
Pe 7 februarie 2025, se va comemora împlinirea a 110 ani de la nașterea lui Teoctist Arapasu, cunoscut patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, în localitatea sa natală, Tocileni, vor fi organizate slujbe speciale în memoria acestuia.
La biserica din Victoria-Stauceni, ctitorită de părintele Teoctist, va avea loc o slujbă de Sfântă Liturghie și Parastas, începând cu ora 08:45. Ulterior, la Casa Memorială "Teoctist Patriarhul" din Tocileni va avea loc o altă slujbă de Parastas, programată pentru ora 11:00.
Născut pe 7 februarie 1915 în satul Tocileni, județul Botoșani, Teoctist, pe numele său de mirean Toader Arapasu, a fost al zecelea din cei unsprezece copii ai familiei Dumitru și Marghioala Arapasu. După ce a finalizat studiile primare, liceale și universitare la Facultatea de Teologie din București, absolvită în 1945 cu calificativul Magna cum laude, activitatea sa pastorală a început în 1962, când a fost numit Episcop la Arad.
Pe parcursul carierei sale, părintele Teoctist a fost ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei pe 9 octombrie 1977. Ulterior, pe 9 noiembrie 1986, a fost ales și, două zile mai târziu, intronizat ca Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Ungrovlahiei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
În timpul mandatului său, a fost un susținător al teologiei românești și a promovat educația religioasă, înființând noi seminarii teologice și instituții de învățământ. Casa Memorială Teoctist Arapasu din Tocileni, construită de autoritățile locale, găzduiește obiecte personale și bunuri donate muzeului de Patriarhia Română.
Aceasta a fost realizată pe baza unei fotografii din arhiva familiei Arapasu și prezintă o arhitectură specifică zonei Moldovei. Aici sunt expuse mitra, toiagul arhieresc, veșmintele fostului patriarh și o bibliotecă cu lucrările acestuia, alături de medalii și distincții obținute de-a lungul vieții.
După 21 de ani de păstorire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist a trecut la cele veșnice pe 30 iulie 2007, iar trupul său a fost depus în Catedrala Patriarhală din București.