Festivalul - Concurs de Oua Incondeiate, editia a IX-a, la Botosani
Festivalul - Concurs de Oua Incondeiate, editia a IX-a, la Botosani
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție aflată sub autoritatea Consiliului Județean Botoșani, va organiza Festivalul - Concurs de Oua Incondeiate, ediția a IX-a, în perioada 22-23 aprilie 2025. Evenimentul va avea loc la Casa Praznicală a Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Rogojesti, Botoșani.
Deschiderea festivalului va avea loc sâmbătă, 22 martie 2025, începând cu ora 10:00, când se va desfășura secțiunea dedicată adulților. Cu această ocazie, va fi lansat și catalogul „Meșteșugul ouălor încondeiate din zona etnografică a Botoșanilor”, coordonat de Daliana Bejan.
Duminica, 23 martie 2025, începând cu ora 11:00, va avea loc secțiunea dedicată copiilor cu vârste între 10 și 18 ani. Organizatorii așteaptă cu mare interes înscrierea meșterilor populari, a celor pasionați de tradiții, dar și a instituțiilor de cultură și învățământ. „Așteptăm cu bucurie și în acest an înscrierile elevilor, fie ei mai mici sau mai mari, care doresc să învețe meșteșugul încondeierii ouălor de la cei mai experimentați”, au declarat organizatorii.
Evenimentul promite să fie o celebrere a tradițiilor locale și a meșteșugurilor populare, atrăgând o comunitate diversă de participanți și vizitatori.