Delgaz Grid anunță opriri de curent în două localități din județul Botoșani
Delgaz Grid anunță opriri de curent în două localități din județul Botoșani
Societatea comercială Delgaz Grid SA a făcut cunoscut că vineri va întrerupe alimentarea cu energie electrică în două localități din județul Botoșani. În intervalul orar 09:00 - 17:00, localitățile Hulubești și Pomârla vor rămâne fără electricitate, pentru a permite realizarea unor lucrări la rețea.
Compania informează că aceste lucrări pot fi reprogramate în cazul apariției unor situații neprevăzute în rețeaua electrică, iar modificările vor fi comunicate în timp util.
Pentru orice informații suplimentare, locuitorii pot contacta numărul TelVerde 0800 800 929, notează botosaninews.ro. Potrivit sursei, beneficiarii sunt sfătuiți să își ia măsuri pentru a nu fi afectați de aceste întreruperi programate.