cimitirul evreiesc din darabani: o poveste de memorie și natură

cimitirul evreiesc din darabani: o poveste de memorie și natură

Dinspre Prut, pe partea de nord a Moldovei, un indicator discret te ghidează spre cimitirul evreiesc din Darabani. Situat pe un deal, locul oferă o priveliște largă asupra orașului, care are în prezent două biserici, dar odinioară se mândrea cu până la opt sinagogi. Niciuna dintre acestea nu a mai rezistat timpului, toate fiind pierdute în decursul anilor.

Prima sinagogă a fost construită în 1853, același an în care a fost inaugurată și prima baie rituală. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Darabaniul avea peste 20 de școli confesionale, o școală Talmud Torah și șase sinagogi. În perioada interbelică, numărul lor a crescut la opt, reflectând o comunitate evreiască prolifică și activă, potrivit site-ului botosaninews.ro.

Cimitirul nu este ușor de găsit, fiind bine ascuns de natura înconjurătoare. Este o colecție de pietre funerare, învăluită în verdeață, la capătul unui drum prin câmp și aproape de o pădure mică. Odată ajuns acolo, ai parte de o priveliște impresionantă: natura a cuprins locul, transformându-l într-un habitat unde copaci, rădăcini, iarbă, frunze și pietre de mormânt se contopesc într-un tot unitar, creând o atmosferă aproape mistică între memorie și natură sălbatică.

Ultimul mormânt datează din 1984, iar cel mai vechi probabil din secolul al XIX-lea, marcând începuturile comunității evreiești care s-a instalat aici, venind din Imperiul Țarist. În prezent, aceste pietre, unele roase de timp și acoperite de licheni, sunt marturii ale unei povești largi, încă nespuse în întregime.

Potrivit, citează Vasile Ernu, memoria colectivă a comunității evreiești din Darabani s-a pierdut în fața forței implacabile a naturii. Scriitorul remarcă: „Ce sare cel mai tare în ochi aici este modul în care natura, cu o forță implacabilă, cucereste și sfărâmă piatra și, o dată cu ea, memoria.” El mai adaugă că, „memoria trebuie întreținută, precum un cimitir. Odată abandonată, iarba o sufocă și o sterge. Natura și timpul sfarma tot și duc la uitare, stergând orice urmă dacă nu există oameni care să o îngrijească și să o recupereze.”

În fond, aceste pietre vechi, acoperite de licheni și rădăcini, stau mărturie și spun că uitarea poate fi mai puternică decât memoria și chiar decât moartea. Cu toate acestea, valoarea și frumusețea acestor relicve trebuie apreciate și păstrate în amintire, pentru că ele povestesc despre o istorie de mult timp, precum și despre nevoia noastră de a nu uita. potrivit botosaninews.ro.