Accident grav pe DN24C la Santa Mare: 12 victime au ajuns la UPU Botoșani
Accident grav pe DN24C la Santa Mare: 12 victime au ajuns la UPU Botoșani
Nu mai puțin de 12 victime ale accidentului de pe DN24C, din comuna Santa Mare, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani. Este vorba despre opt femei și patru bărbați, care aveau multiple fracturi.
„Din verificările efectuate, a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, cetățean moldovean, în timp ce se deplasa pe DN 24C, în comuna Santa-Mare, direcția de deplasare, dinspre Iași înspre Ștefănești, i3ntr-o curbă ușoară la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat intr-un microbuz ce efectua transport de persoane, care se deplasa din sens opus.”
La volanul microbuzului se afla un barbat de 48 de ani. În urma impactului au rezultat 19 victime, dintre care trei au decedat.
Cei trei morți sunt trei moldoveni, respectiv șoferul și doi pasageri din maşina care a intrat pe contrasens și a produs accidentul.
Conform botosaninews.ro, poliția a stabilit că accidentul a avut loc după intrarea unui vehicul pe contrasens; numărul total al victimelor a ajuns la 19, iar trei persoane au murit.
{"alert_level": 2, "alert_type": "info"}