Riscurile pe care le asumă prea mulți oameni cu Ozempic și alte GLP-1
În fiecare săptămână, milioane de americani își completează prescripțiile pentru agoniștii receptorilor GLP-1, medicamente precum Ozempic și Wegovy. Aceste injecții — și acum, pastile — au schimbat modul în care medicina privește obezitatea și diabetul, dar și cum au apărut noi celebrități hiper-silfide. Potrivit slate.com, mulți experți sunt de acord că GLP-1 sunt un fel de medicament miraculos, dar este necesară o analiză mai atentă a efectelor secundare majore pe care le pot avea.
👉 Mecanismul de acțiune și riscurile asociate medicamentelor GLP-1
GLP-1 nu este o moleculă străină; este un hormon pe care intestinul tău îl eliberează după fiecare masă, un semnal chimic între intestin și creier care spune "Încetinește, ai avut destul." Medicamentele nu introduc ceva nou în organism — ele se leagă de receptorii care sunt deja acolo și te fac să te simți sătul mult mai repede. Însă, în domeniul meu, atunci când stimulezi cronic un drum de semnalizare de care sistemul nervos depinde pentru o funcționare normală, lucrurile tind să meargă prost.
Tot mai multe dovezi încep să apară. Între 40% și 70% dintre pacienții care folosesc aceste medicamente raportează efecte adverse gastrointestinale, cum ar fi reflux acid, diaree cronică și/sau constipație. Studiile arată acum că pacienții care iau agoniști GLP-1 se confruntă cu un risc aproape de patru ori mai mare de gastropareză (o încetinire cronică a intestinului care provoacă balonare și dureri abdominale) și un risc de nouă ori mai mare de pancreatită comparativ cu persoanele care iau alte medicamente pentru pierdere în greutate.
👉 Problemele medicale asociate și recomandări pentru o prescriere prudentă
O femeie ipotetică în vârstă de 40 de ani care vrea să piardă 5 kg înainte de vară pentru a purta costumul de baie cumpărat acum un deceniu poate fi prescrisă semaglutidă pentru pierdere în greutate. Dar după șase luni, ea se simte adesea rău, are balonări după mese mici și pierde mai mult în greutate decât intenționa. Medicul ei a fost într-un fel mulțumit de rezultate, dar ulterior, un gastroenterolog diagnostichează gastropareza. Problema este că este aproape imposibil de determinat dacă medicamentul a cauzat acest lucru, a accelerat o afecțiune subclinic sau doar a scos la iveală ceva deja existent.
Agoniștii receptorilor GLP-1 încetinesc golirea gastrică. Această încetinire nu este incidentală, este exact ceea ce este destinat medicamentul să facă. Dar sistemul nervos enteric, care guvernează motilitatea intestinală, nu este construit pentru a susține un astfel de control farmacologic cronic. Prescrierea acestor medicamente pacienților care produc deja niveluri normale sau ridicate de GLP-1 endogen poate suprasolicita un sistem rafinat.
Propunerea este simplă: înainte de a prescrie un agonist al receptorului GLP-1, ar trebui să măsurăm nivelurile de GLP-1 endogen ale pacientului. Medicina deja necesită măsurători de bază înainte de a iniția tratamente care manipulează sistemele hormonale endogene. Dacă organismul unui pacient produce deja GLP-1 la niveluri normale sau ridicate, prescrierea unui agonist de lungă durată nu corectează o deficiență; poate amplifica un semnal care este deja acolo.
Deși dovezile care leagă agoniștii GLP-1 de gastropareză și pancreatită sunt sugestive, nu sunt definitive. Nu argumentez că aceste medicamente sunt periculoase, ci că întrebarea cui ar trebui să le primească nu a fost adresată cu suficientă precizie. Am nevoie ca medicii să aibă puțin mai mult timp pentru a aduna informații înainte de a le prescrie.