Un tânăr de 20 de ani s-a sinucis în Penitenciarul Miercurea-Ciuc
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
Un tânăr de 20 de ani s-a sinucis în Penitenciarul Miercurea-Ciuc
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, cercetat pentru tentativă de omor, s-a sinucis în camera de detenție a Penitenciarului Miercurea-Ciuc, conform unui comunicat oficial al conducerii instituției, emis luni.
În data de 2 noiembrie 2024, detinutul a fost găsit spânzurat, fără ca autoritățile să fi avut indicii anterioare de intenție suicidară din partea acestuia. Motivele care l-au determinat să recurgă la acest gest extrem rămân necunoscute. Incidentul a fost descoperit de agentul de supraveghere al camerei, care a alertat imediat Serviciul Unic de Urgență 112. Echipajele de salvare au efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 40 de minute, însă fără succes, decesul fiind declarat oficial la ora 17:30.
Potrivit comunicatului, tânărul avea domiciliul în județul Harghita și a fost arestat preventiv în urma unui mandat emis de Tribunalul Harghita pe 5 septembrie, fiind acuzat de tentativă de omor. De asemenea, el nu avea antecedente penale și a fost transferat în Penitenciarul Miercurea-Ciuc pe 30 octombrie.
Conducerea penitenciarului a informat că, în urma acestui incident, s-au demarat cercetări specifice pentru a stabili circumstanțele și cauzele producerii acestuia.