Românii vor plăti aceleași impozite pe proprietate și în 2024
Update cu 3 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Popescu
Românii vor plăti aceleași impozite pe proprietate și în 2024
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat în cadrul ședinței de Guvern de miercuri că românii nu vor avea majorări ale impozitelor pe proprietate anul viitor. Decizia de a amâna aplicarea noului mod de calcul al impozitelor pentru clădiri a fost extinsă până la 1 ianuarie 2026. Acest nou sistem de calcul se va baza pe valoarea de piață a proprietăților.
Ciolacu a explicat că, până atunci, Ministerul Finanțelor va trebui să dezvolte o structură specializată care să gestioneze aceste informații, iar Agenția de Cadastru va trebui să furnizeze date necesare acestei structuri.
De asemenea, premierul a abordat și subiectul noilor tehnologii necesare pentru companii, menționând întârzierea introducerii obligației pentru firme de a utiliza automate de produse și case de marcat electronice conectate la serverele Fiscului. „Am extins termenul limită până la 1 septembrie 2025, deoarece este evident că multe IMM-uri nu sunt încă pregătite pentru această schimbare”, a explicat premierul.
Printre alte informații importante, Ciolacu a adus vesti noi în privința accizelor la bere. Acesta a anunțat că, în locul actualizării anuale a accizelor pe baza inflației, se va implementa un calendar de creștere graduală a acestora, pentru a oferi o previzibilitate mai bună pentru industria berii.