Printesa Theodora a Greciei s-a căsătorit cu logodnicul ei american
Update cu 1 lună în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Andrei Miroslavescu
Printesa Theodora a Greciei s-a căsătorit cu logodnicul ei american
Sâmbătă, prințesa Theodora a Greciei și-a unit destinele cu logodnicul ei american, Matthew Kumar, în cadrul unei ceremonii grandioase ce a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Atena. Aceasta este a treia încercare de a-și desfășura nunta, printesa având 41 de ani, iar soțul ei, avocat de Hollywood, 34 de ani.
Ceremonia de căsătorie a fost oficiată de IPS Mitropolit al Sirosului, Dorotheos al II-lea, într-un stil greco-ortodox. Aceeași biserică a fost locul în care au spus „ DA” părinții ei, Regele Constantin și Regina Anne-Marie, pe 18 septembrie 1964.
Conform unui comunicat, dorința cuplului de a organiza nunta la Atena subliniază dragostea lor pentru Grecia, legăturile strânse cu țara și intenția de a împărtăși cultura și ospitalitatea greacă cu invitații lor.
Printesa a fost însoțită pe culoar de fratele ei, Prințul Moștenitor Pavlos, și a avut parte de oaspeți de seamă, printre care se numără Regina Sofia a Spaniei. Evenimentul a reunit mai mulți membri ai familiei regale grecești, inclusiv frații miresei, Prințul Pavlos, în vârstă de 57 de ani, și Prințul Phillipos, de 38 de ani.
Printesa Theodora a ales să aibă ca domnișoare de onoare pe fiica lui Pavlos și Marie-Chantal, Printesa Maria-Olympia, și pe Arrietta Morales de Grecia, fiica celei mai mari surori a sa, Prințesa Alexia.
Fiica fostului rege Constantin al Greciei, prințesa Theodora este și verișoară cu custodele coroanei României, Margareta, cu care are legături de rudenie strânse. De asemenea, nasul ei de botez a fost Regele Mihai al României.
Mama Teodorei, Regina Anne-Marie, a fost activ implicată în organizarea nunții și a participat la binecuvântarea dată de Arhiepiscop la începutul acestei săptămâni. Regele Constantin, tatăl ei, a decedat în ianuarie 2023, ceea ce a dus la amânarea nunții pentru a doua oară, prima dată din cauza pandemiei COVID-19.
Familia regală a adus un număr mare de invitați de seamă, având în vedere că mătușa paternă a Teodorei, Regina Sofia, a fost regina Spaniei din 1975 până în 2014, ca soție a regelui Juan Carlos I.