Mircea Geoana cere guvernului să îl aducă pe cumnatul său, Ionuț Costea, în România
Update cu 2 săptămâni în urmă
Timp de citire: 3 minute
Articol scris de: Elena Dumitrescu
Mircea Geoana cere guvernului să îl aducă pe cumnatul său, Ionuț Costea, în România
În cadrul unei dezbateri difuzate marți seară la Antena 3, Mircea Geoana a declarat că a rupt orice relație cu cumnatul său, Ionuț Costea, condamnat la șase ani de închisoare și localizat de autoritățile judiciare în Turcia, fără a avea o adresă exactă. Geoana a făcut apel la Guvernul României și la ministrul Justiției, Alina Gorghiu, să „își facă treaba” pentru a-l aduce pe Costea în țară, afirmând că „nimeni nu este mai presus de lege”.
În urma unei întrebări referitoare la necesitatea aducerii lui Ionuț Costea în România pentru a-și executa pedeapsa, Geoana a răspuns afirmativ, subliniind că nu există „nicio persoană” care să beneficieze de clementa din partea legii. El a precizat că "neamurile ți le dă Dumnezeu, nu le alegi" și a insistat că nu vor exista excepții pentru nimeni, inclusiv pentru alții care încearcă să evite legea românească.
Geoana a fost întrebat dacă știe unde se află cumnatul său, iar acesta a răspuns că nu are informații precise, menționând că a întrerupt orice relație cu Costea cu mult timp înainte de plecarea acestuia. „Nu am vorbit cu el de ani de zile. Doamna Gorghiu și Guvernul României trebuie să își facă datoria și să îl aducă acasă”, a adăugat el.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat pe 1 octombrie că procedurile de extrădare pentru Ionuț Costea nu pot începe, deși acesta a fost localizat în Turcia, din cauza faptului că Interpolul nu deține informații precise despre locția sa. Ionuț Costea, fost președinte al Eximbank, a fost condamnat în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită, iar localizarea sa în Turcia a fost confirmată în ianuarie.