Avertizări de ceată densă în 16 județe, valabile până la ora 10:00
Update cu 1 săptămână în urmă
Timp de citire: 1 minut
Articol scris de: Ion Ionescu
Avertizări de ceată densă în 16 județe, valabile până la ora 10:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 1 noiembrie, avertizări de tip nowcasting cod galben, referitoare la ceată densă, care va afecta mai multe zone din 16 județe ale țării, conform informațiilor furnizate de Agerpres.
Meteorologii anunță că, până la ora 10:00, se va forma ceată, iar vizibilitatea va fi redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Printre județele afectate se numără Bacău, Galați, Vrancea, Mureș, Harghita, Arad, Bihor, Timiș, Alba, Neamț, Vaslui și Hunedoara.
De asemenea, până la ora 9:00, condițiile de ceată se vor menține și în diverse localități situate în zona depresionară a județului Sălaj, precum și în zone din județele Maramureș, Cluj și Satu Mare.
Avertizările de fenomene periculoase imediate, cunoscute sub numele de nowcasting, au o durată de valabilitate de maximum șase ore, potrivit precizărilor ANM.