Avertisment RO-Alert pentru cetățenii din județul Constanța
Update cu 4 săptămâni în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Maria Popescu
Avertisment RO-Alert pentru cetățenii din județul Constanța
Locuitorii din mai multe localități ale județului Constanța au primit, în data de joi, un mesaj de alertă RO-Alert care îi informa despre posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian. Autoritățile au cerut populației să păstreze calmul și să urmeze anumite măsuri de protecție.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori. Durata estimată: 90 minute”, se arată în mesajul RO-Alert.
Avertismentul a fost distribuit locuitorilor din mai multe zone ale județului, inclusiv din zona litoralului. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Constanța au explicat că mesajele de alertă au rolul de a informa populația despre pericolul potențial și despre măsurile de adapostire care ar putea fi necesare, în cazul în care situația devine critică.
Autoritățile au subliniat că riscul vizează în special estul județului Constanța, adică zona de litoral. Pentru a asigura o monitorizare adecvată a situației, au fost mobilizate mai multe avioane militare. Până în prezent, Ministerul Apărării nu a oferit informații oficiale suplimentare despre incident.