Întreruperi masive de curent în Ucraina din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii
Update cu 3 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Întreruperi masive de curent în Ucraina din cauza atacurilor rusești asupra infrastructurii
Aproape întreaga Ucraină a fost afectată miercuri de pene de electricitate provocate de avariile în sistemul energetic, cauzate de bombardamentele lansate de forțele din Rusia conduse de Vladimir Putin. Operatorul rețelei a anunțat întreruperi de urgență pe tot teritoriul, cu excepția regiunii Donețk.
Ukrenergo a informat pe Telegram că „din cauza situaţiei complexe din sistemul energetic al Ucrainei, au fost instituite întreruperi de curent de urgenţă în toate regiunile”. Lucrările de refacere sunt în desfășurare, iar cetățenii sunt îndemnați să consume energie electrică „cu moderaţie”.
Marți seară au fost înregistrate pene de curent în opt regiuni, potrivit operatorului privat DTEK, care a confirmat întreruperi inclusiv în Liov, Odesa, precum și în capitala Kiev și zona sa metropolitană. În ultimele săptămâni, atacurile s-au intensificat asupra infrastructurii energetice și feroviare.
Conform digi24.ro, președintele Volodimir Zelenski a declarat că Moscova urmărește să „semene haos” prin aceste atacuri. Săptămâna trecută, penele de curent au afectat puternic capitala. În paralel, regiunea rusă Belgorod a rămas fără electricitate după atacuri ucrainene asupra infrastructurii locale.