România a fost obligată în 2013 să plătească despăgubiri importante investitorilor suedezi Ioan și Viorel Micula, însă plata a fost întârziată prin decizii interne ale unor funcționari, care au solicitat inclusiv intervenția Comisiei Europene pentru a bloca executarea hotărârii, relatează surse din cadrul procesului. Acest conflict administrativ a generat o criză juridică și financiară considerabilă pentru statul român.
👉Intervenția funcționarilor români și efectele asupra executării plăților
În decembrie 2013, ICSID, tribunalul arbitral afiliat Băncii Mondiale, a dispus ca România să achite peste 376 milioane lei plus dobânzi către investitorii suedezi afectați de eliminarea facilităților economice în zona defavorizată unde aceștia activau. România, care ratificase Convenția ICSID încă din 1975, avea obligația solemnă să respecte decizia arbitrală. Cu toate acestea, funcționarii statului român au ales să tergiverseze executarea deciziei, lansând un mecanism administrativ opac menit să evite plata și să ascundă greșelile guvernului din 2005.
Potrivit informațiilor disponibile, decizia a fost „pusă pe pauză” în instituții-cheie, deși legea impunea o executare imediată, iar fiecare zi de întârziere genera dobânzi suplimentare masive. Astfel, în loc să rezolve rapid problema, funcționarii au căutat să împingă responsabilitatea în afara granițelor României.
👉Solicitarea intervenției Comisiei Europene și consecințele pentru statul român
Într-o manevră controversată, aceiași funcționari au cerut sprijin Comisiei Europene pentru a nu pune în aplicare hotărârea ICSID, transformând-o într-un subiect de investigație privind un posibil ajutor de stat ilegal. Acest demers a fost interpretat ca un apel la Comisie de a opri o obligație internațională, deschizând astfel o dispută juridică, politică și diplomatică cu impact major asupra României.
Consecințele au fost grave: dobânzi uriașe acumulate, acuzații privind acordarea unor ajutoare de stat nelegale și costuri considerabile cu procedurile internaționale, toate datorate deciziilor interne. Mai mult, hotărârea ICSID rămâne definitivă și executorie, în timp ce România continuă să fie sancționată și plasată într-o poziție dezavantajoasă pe scena internațională.
Această situație a generat un prejudiciu financiar semnificativ pentru bugetul României, care a plătit dobânzi și cheltuieli legale ce se ridică la zeci de milioane de euro, fără a menționa daunele cauzate investitorilor. Deși cazul a fost intens mediatizat, puțini cunosc faptul că problema a fost creată și agravată în interiorul statului, prin deciziile unor funcționari care au ignorat respectarea unor obligații internaționale clare.
În contextul actual, rămâne nevoie ca răspunderea pentru aceste acțiuni să fie asumată în mod transparent de autoritățile de la București, acesta fiind un pas esențial pentru a pune capăt acestei crize și a proteja interesele naționale în fața litigiilor internaționale.
