Înapoi la știri

Biserica din Botoșani vine în ajutorul celor care vor să se căsătorească

09 Jul 2024
4 minute min
Ion Ionescu

Biserica din Botoșani vine în ajutorul celor care vor să se căsătorească

O biserică din Botoșani oferă sprijin celor care doresc să se căsătorească, dar nu dispun de resurse financiare. Biserica Pacea împrumută gratuit rochii de mireasă și costume de mire, sperând să aducă bucurie celor care vor să-și unească destinele dar nu își permit.

Acesta nu este singurul sprijin oferit. "Acolo unde chiar este nevoie, încercăm, cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, să le cumpărăm și să le dăruim gratuit: verighete noi, lumânări de cununie împodobite cu flori și buchetul miresei. Încercăm să găsim și nași de cununie, acolo unde este necesar. Cei care vor să se cunune la Biserica Pacea vor avea parte de o slujbă de cununie gratuită. Practic, vor primi tot ce au nevoie pentru a nu mai amâna Sfânta Taină a Cununiei și a-și întemeia o familie. Pentru detalii, puteți apela la numărul de telefon 0753723189 (preot Marian Macuc) sau la numărul 0743326171 (Ana Maria Macuc) între orele 18:00-20:00 sau trimiteți un mesaj pe WhatsApp la aceleași numere," a declarat un reprezentant al bisericii.

Publicitate

Reprezentanții bisericii fac apel și la comunitate pentru ajutor suplimentar.

"Pentru a face binele până la capăt și cât mai frumos, ne-am bucura dacă ni s-ar alătura și alți oameni cu suflet mare dornici să-i sprijine pe viitorii miri, care din motive financiare ar fi amânat foarte mult timp cununia religioasă. De exemplu, ne-ar fi de folos o curățătorie de haine din Botoșani care să ne ofere gratuit curățarea profesională a rochiilor de mireasă și a costumelor de mire, un salon care să aranjeze gratuit părul mireselor, sau cineva care să ofere gratuit servicii foto/video la cununia religioasă programată pe 31 august, ora 16:00, la Biserica Pacea, pentru care încă nu avem asigurate aceste servicii. Avem deja mai multe cununii organizate și altele programate vara aceasta și ne dorim, împreună, să-i facem fericiți pe cât mai mulți miri," au adăugat reprezentanții bisericii.

Postarea de pe Facebook a Bisericii Pacea a strâns peste 100 de comentarii, oamenii exprimându-și dorința de a susține inițiativa și de a dona rochii de mireasă. "Mă ofer să fac cadou câte un accesoriu de păr pentru fiecare mireasă care își dorește!", a scris un utilizator în comentarii.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Muzeul de Etnografie Botoșani lansează expoziția „Chipuri ale Sfințeniei”

Muzeul de Etnografie Botoșani va găzdui expoziția „Chipuri ale Sfințeniei” în perioada 16 iulie – 24 august 2026, organizată de Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” în colaborare cu Muzeul Județean Botoșani. Această expoziție reunește lucrări ale elevilor din cadrul profilului Patrimoniu Cultural, inspirate de iconografia bizantină, potrivit monitorulbt.ro.

Actualitate

Operativitate exemplară în salvarea unei femei de 69 de ani în Botoșani

O acțiune rapidă de salvare a avut loc astăzi în municipiul Botoșani, unde o femeie de 69 de ani a fost transferată de urgență la o clinică din Iași după ce a suferit un stop cardio-respirator. Potrivit monitorulbt.ro, pacienta a fost salvată de medicii locali care au intervenit prompt în fața unei situații critice.

Actualitate

Un nou doliu pentru Spitalul Municipal Dorohoi

Colectivul Spitalului Municipal Academician Leon Danaila Dorohoi trăiește o profundă tristețe în urma trecerii în neființă a cumnatului colegului lor, Jr. Arseni Marius Gabriel.

Actualitate

Incident neașteptat în parc: un câine descoperă un șarpe la Cornișa Aqua Park

O plimbare obișnuită s-a transformat într-un moment plin de adrenalină pentru un bărbat din Botoșani, după ce câinele său a descoperit un șarpe în parcul de agrement Cornișa Aqua Park. Incidentul a fost consemnat în detaliu de acesta, potrivit monitorulbt.ro, subliniind importanța calmului în astfel de situații neprevăzute.

Acasa Recente Radio Județe