Poliţiştii de frontieră botoșăneni au depistat mai multe colete cu țigarete de contrabandă, în valoare totală de peste 125.000 lei. Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, sâmbătă, 09 august a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Românești, aflați în exercitarea unei misiuni specifice, au observat în jurul orei 00:10, pe direcția localității Dămideni, mai multe persoane care se deplasau dinspre râul Prut către interiorul național, transportând fiecare câte un colet voluminos. În momentul în care persoanele au observat polițiștii de frontieră au abandonat coletele și s-au dispersat în vegetația din zonă. Polițiștii de frontieră au efectuat somații legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, motiv pentru care au executat șapte focuri de armă în plan vertical, cu respectarea reglementărilor legale, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale. În urma inventarierii bunurilor, în coletele abandonate au fost descoperite 10.000 pachete țigarete (200.000 țigarete), cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de peste 125.000 lei. Acestea au fost ridicate de către colegii noştri în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizarea cercetărilor, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Urmareste-ne pe Google News
Un tânăr din judeţul Botoșani a făcut un gest scandalos. Acesta s-a dat mare fermier, deşi nu deţine nici teren, nici animale, nici utilaje agricole. Este vorba de Marian Anghelache, care are 22 de ani şi care, zilele trecute, a dat un interviu pentru Lumeasatului.ro spunând că conduce tractoare de sute de mii de euro, are grijă de sute de animale și cultivă sute de hectare. Botoşăneanul, care este din
.
De duminică seară, de la ora 21:00, până luni dimineață, la ora 06:00, județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: ✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi
.
Imagini sinistre au putut fi văzute într-o localitate din județul Botoșani. Păsări moarte, ce par a fi ciori, atârnate în țepușe au fost fotografiate în intravilanului localității Cătămărăști Deal, pe strada Ghioceilor, la aproximativ doi metri de sol. „Totodată, pe langa imaginea horror cu rol de sperietoare, proprietarul a administrat si o soluție anti – animale. Am surprins in zona terenului sau animalele domestice fugind, schelalaind / mieunând etc., fara
.
Două primării din județul Botoșani fac angajări în această perioadă. Primăria comunei George Enescu a scos la concurs un post de consilier pentru compartimentul Buget- Finanțe. Se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Ştiinţe economice(Ramura de ştiinţă), Contabilitate(Domeniul de licenţă), Economie(Domeniul de licenţă), Finanţe(Domeniul de licenţă). Vechimea minimă în specialitatea studiilor: 1 an. Dosarele se depun până pe 28 august. Primăria comunei Roma
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.