Un italian care a încercat să mituiască un polițist din Botoșani a fost trimis în judecată. Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, prin rechizitoriul emis la data de 15.07.2025 a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, cetățean italian, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Dosarul a fost constituit ca urmare a unui denunț formulat la data de 22.02.2025 de către un agent de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Orașului Darabani, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Miorcani, comuna Rădăuți – Prut, județul Botoșani. Potrivit anchetatorilor, după ce a fost oprit de un echipaj de poliție, pe raza localității Miorcani, județul Botoșani, conducătorul autoturismului a oferit agentului de poliție constatator suma de 200 euro cu titlu de mită, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 105 km/h (+55 km/h) peste limita legală. Urmareste-ne pe Google News
Campania arheologică sistematică recentă efectuată în situl de la Ripiceni-Holm, derulată între 30 iunie-20 iulie 2025, organizată și finanțată de Muzeul Județean Botoșani și desfășurată în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a vizat explorarea unei părți importante din megastructura cvasicentrală (peste 1000 mp), aflată în această mare așezare cucuteniană și încadrată în etapa de început a fazei A-B (datare radiocarbon 4100-4000 calibrat BC), potrivit reprezentanților Muzeului Județean
.
Un bărbat din judeţul Botoşani a ameninţat cu moartea doi pădurari, iar vineri a fost condamnat la închisoare cu executare. Botoșăneanul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Corni, a fost condamnat pentru comiterea a șase infracțiuni de ultraj după ce a amenințat cu moartea pădurarii din cadrul Ocolului Silvic Mihai Eminescu. În perioada iulie-august a.c., în timp ce se afla pe fondul forestier, din cadrul Ocolului Silvic Mihai
.
Un bărbat rănit grav într-un cimitir din județul Botoșani a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber. S-a întâmplat în urmă cu două zile, când Adrian, pompier cu ani de experiență, tocmai se întorsese acasă după o tură lungă. A primit un apel urgent de la colegii săi: un localnic suferise un accident grav în cimitirul satului și pierdea mult sânge. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fusese
.
Doi tineri au fost prinși de polițiști la scurt timp după ce au spart un magazin. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, vineri, 25 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, din municipiul Dorohoi, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat. Anchetatorii susțin
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.