Tabăra națională de fizică, astronomie și astrofizică s-a desfășurat la Vatra Dornei
Tabăra națională de fizică, astronomie și astrofizică s-a desfășurat la Vatra Dornei
În perioada 3-7 ianuarie, Vatra Dornei a găzduit cea de-a XI-a ediție a Taberei Naționale de Fizică, Astronomie și Astrofizică "Marin Dacian Bica". Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Științifică "Cygnus".
Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Botoșani a fost reprezentat de trei elevi care au participat activ la această tabără. Matei Butnaru, unul dintre elevii participanți, a afirmat: "Experiența trăită în tabăra de Astronomie și Astrofizică a însemnat pentru mine și, cu siguranță, și pentru ceilalți colegi o modalitate de a valorifica noțiuni teoretice și practice acumulate prin muncă, perseverență, dar și prin dăruirea profesorilor care ne-au îndrumat."
De asemenea, directorul Colegiului Național "Mihai Eminescu", profesorul Cristina Chiriac, a precizat: "Participarea elevilor noștri în această tabără națională a reprezentat o experiență de învățare prin interactivitate, gândire critică și creativitate, prin îmbinarea teoriei cu practica. Scopul profesorului este tocmai acela de a-i motiva să-și depășească limitele prin diverse forme. Îi felicit pentru implicare, pentru faptul că își descoperă propriile mecanisme de învățare și le urez mult succes la apropiatele olimpiade școlare."