Doi bărbați din județul Botoșani au dat de necaz după ce au fost trași pe dreapta de poliție. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, marți, în localitatea Vlădeni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 56 ani, din orașul Bucecea. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule suspendat din luna iulie a.c., ca urmare a săvârșirii unei abateri la regimul rutier. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, în comuna Corni, un autoturism, condus de către un bărbat, de 48 ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. Urmareste-ne pe Google News
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a reacționat, miercuri, după ce judecătorii de la Judecătoria Săveni au lăsat în libertate un tânăr din județ care a condus beat, fără permis și a produs un accident. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ, polițiștii botoșăneni au dat dovadă de implicare în scopul prinderii șoferului de 34 de ani care în cursul zilei de marți a produs accidentul de la Vorniceni. Polițiștii
.
Cazul adolescentei de 17 ani din județul Botoșani care a fost dusă, marți, la Psihiatrie pentru așa a vrut bunica sa a fost preluat de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Eleva a fost internată după ce bunica paternă a sunat la 119 și a sesizat că fata vrea să se sinucidă. Această variantă a fost infirmată de adolescentă în discuțiile cu mama ei. Fata spune
.
Magistrații de la Judecătoria Săveni s-au opus, miercuri, arestării preventive a unui tânăr din județul Botoșani care a condus beat criță și a produs un accident. Deși procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni au propus arestarea acestuia, instanța s-a opus, luând față de acesta măsura arestului la domiciliu. Solutia pe scurt: În temeiul art. 227 alin. 1 Cod procedură penală, respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată
.
La doar 40 de ani, botoșăneanul Nicolae Macsim duce o luptă continuă cu scleroza multiplă, o boală incurabilă care, alături de alte șapte afecțiuni, îi macină zi de zi corpul și speranțele. Visul său simplu este să poată merge, să-și folosească mâinile, să aibă un acoperiș deasupra capului, dar speranțele se frâng cu fiecare zi care trece. La 26 de ani, când alții își clădesc viitorul, Nicolae a primit un
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.