Rezultatele examenului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025, au fost publicate pe 22 iulie, înainte de înregistrarea contestatiilor. Potrivit site-ului http://titularizare.edu.ro/ și paginii Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, unde pot fi consultate anunțurile oficiale, procentul candidaților din județul Botoșani care au obținut note peste 7 este de 41,76%. În același timp, 38,89% au avut note între 5 și 6,99.

Conform informațiilor citate de botoșaninews.ro, un candidat a obținut nota maximă, 10, la disciplina Electrotehnică și electromecanică energetică pentru maeștri instructori. În total, 232 de candidați au avut note între 7 și 9,99, iar un total de 632 de participanți s-au prezentat la probele pentru acest concurs, dintr-un total de 724 cu drept de participare. În centrele de evaluare au fost notate 588 de lucrări, deoarece 71 de candidați s-au retras din motive personale sau medicale, așa cum prevede metodologia de desfășurare a testelor.
Contestatiile pot fi depuse atât fizic, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, cât și electronic, prin e-mail, până pe 23 iulie, ora 12:00. Transmiterea electronică trebuie să fie scanată și trimisă în cele două zile, noteaza sursa. Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iulie pe site-ul titularizare.edu.ro și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Potrivit regulamentului, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidatii trebuie să obțină minimum nota 7 la proba scrisă și la inspectia la clasă sau proba practică. Pentru angajarea pe perioadă determinată, nota minimă este 5. Repartizarea candidaților cu medii de minimum 7, în funcție de posturile vacante, se va realiza între 31 iulie și 1 august 2025, conform unui grafic care va fi publicat pe site-ul inspectoratului (https://isjbotosani.ro/).