În acest sfârșit de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la Zilele comunei Frumușica și la evenimentul recreativ desfășurat în satul Tudor Vladimirescu din comuna Albești. Jandarmii botoșăneni vor acționa în cooperare cu efective de poliție pentru desfășurarea în condiții de siguranță a acestor manifestări publice și vor lua măsurile necesare în cazul producerii unor eventuale fapte antisociale de natură penală și contravențională. Luni, 28 iunie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani vor acorda sprijin Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în cadrul misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice pe timpul meciului de fotbal de Liga I dintre echipele F.C. Botoșani și Unirea Slobozia, iar marți, 29 iulie, vor fi alături de participanții la sărbătorirea Zilei Imnului Național, în Piață 1 Decembrie din municipiul Botoșani, atât în dispozitivul de ordine publică, cât și cu un pluton de jandarmi în cadrul Detașamentului de defilare constituit cu această ocazie. În afara acestor misiuni, jandarmii vor acționa proactiv pentru menținerea ordinii și liniștii publice în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni, în special în zonele aglomerate și vor interveni la solicitările făcute de cetățeni prin apel la numărul unic de urgență 112. „Recomandăm participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și să aibă grijă de bunurile personale de valoare, iar în cazul sesizării unor fapte antisociale să solicite în cel mai scurt timp sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune”, anunță jandarmii. Urmareste-ne pe Google News
Astăzi, 26 iulie, se împlinesc 28 de ani de când Batalionului de Jandarmi Botoșani i-a fost încredințat Drapelul de Luptă al Unitații, prin Decretul Prezidențial nr.257 din.1997. Ceremonial militar de înmânare a Drapelului de Luptă al Unității, simbol al onoarei, vitejiei și gloriei militare, s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului din municipiul Botoşani și a avut semnificaţii patriotice profunde pentru întreg colectivul unităţii, ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari, jandarmi angajaţi cu contract
.
Campania arheologică sistematică recentă efectuată în situl de la Ripiceni-Holm, derulată între 30 iunie-20 iulie 2025, organizată și finanțată de Muzeul Județean Botoșani și desfășurată în colaborare cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a vizat explorarea unei părți importante din megastructura cvasicentrală (peste 1000 mp), aflată în această mare așezare cucuteniană și încadrată în etapa de început a fazei A-B (datare radiocarbon 4100-4000 calibrat BC), potrivit reprezentanților Muzeului Județean
.
Un bărbat din judeţul Botoşani a ameninţat cu moartea doi pădurari, iar vineri a fost condamnat la închisoare cu executare. Botoșăneanul, în vârstă de 38 de ani, din comuna Corni, a fost condamnat pentru comiterea a șase infracțiuni de ultraj după ce a amenințat cu moartea pădurarii din cadrul Ocolului Silvic Mihai Eminescu. În perioada iulie-august a.c., în timp ce se afla pe fondul forestier, din cadrul Ocolului Silvic Mihai
.
Un bărbat rănit grav într-un cimitir din județul Botoșani a fost salvat de un pompier aflat în timpul liber. S-a întâmplat în urmă cu două zile, când Adrian, pompier cu ani de experiență, tocmai se întorsese acasă după o tură lungă. A primit un apel urgent de la colegii săi: un localnic suferise un accident grav în cimitirul satului și pierdea mult sânge. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD fusese
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.