Doi frați din Botoșani sunt acuzați de omor. Au bătut un vecin până a murit
Inapoi

Doi frați din Botoșani sunt acuzați de omor. Au bătut un vecin până a murit

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Social
Doi fraţi din judeţul Botoşani care, în luna iulie a anului trecut, au luat viața unui bărbat sunt acuzați de omor. Fraţii Ionuţ Daniel Boboc şi Vasile Sorin Boboc, de 25 de ani, și, respectiv, 32 de ani, din Rădăuţi Prut, au fost acuzaţi inițial de lovituri cauzatoare de moarte şi „influențarea declarațiilor”, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au strâns noi probe împotriva acestora și au cerut Tribunalului Botoșani să schimbe încadrarea juridică pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, instanța a decis, vineri, schimbarea încadrării juridice a faptelor celor doi frați, din lovituri cauzatoare de moarte în omor. „S-a reţinut că, în data de 13.07.2024, în jurul orei 18.10, în timp ce se aflau pe un drum sătesc din localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict anterior, au agresat pe numitul Ț.V., lovindu-l cu pumnii și picioarele și cauzându-i leziuni traumatice care au condus, în aceeași zi, la decesul victimei; ulterior, inculpații au amenințat cu acte de violență și cu moartea doi martori oculari, pentru a nu da declarații în cauză”, au precizat procurorii anul trecut, când i-au trimis în judecată. Bărbatul din judeţul Botoşani care a fost bătut cu bestialitate şi abandonat pe marginea drumului ar fi avut un conflict cu tatăl agresorilor. Viorel Ţâmbală, în vârstă de 53 de ani, a decedat în Spitalul Municipal Dorohoi, unde a ajuns după ce a fost lovit cu pumnii şi picioarele pe un drum din localitatea Rădăuţi Prut. Cu puţin timp înainte de a fi bătut, botoşăneanul ar fi fost la un bar unde ar fi avut un conflict cu tatăl celor doi fraţi agresori, pe care l-ar fi lovit. Imediat, victima ar fi cerut sprijinul băieţilor săi, iar cei doi tineri, de 31 şi, respectiv, 34 de ani, ar fi plecat în căutarea lui Viorel Ţâmbală, pentru a se răzbuna. Ajuns din urmă, bărbatul a fost bătut atât de puternic, încât a suferit leziuni foarte grave, care ulterior i-au provocat decesul. Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Boboc Vasile Sorin și Boboc Ionuț Daniel, respectiv din infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 195 alin. 1 Cod penal şi influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, fapte reținute în sarcina fiecărui inculpat în infracţiunile de omor, prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal şi influențarea declarațiilor, prev. de art. 272 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, în sarcina fiecărui inculpat. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 31.07.2025, complet PCPJ6, pentru când persoana vătămată și părțile civile au termen în cunoștință și se vor cita inculpații. Pronunțată în ședința publică din data de 11.07.2025.Urmareste-ne pe Google News
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Social
Social

Poliția din Botoșani anunță sancțiuni record: 45 de permise de conducere reținute într-o zi. Viteza, principalul vinovat

45 de permise de conducere au fost reținute într-o zi, într-o zonă cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, a anunțat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au desfășurat, vineri, o acțiune punctuală pe drumul județean DJ282 B, care face legătura între Flămânzi și județul Iași, prin Prăjeni, într-o zonă cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, produse pe fondul vitezei .

Social

FOTO Cel puțin 4 morți și 12 răniți în atacul asupra Cernăuțiului. Este cel mai puternic atac lansat de ruși în regiune

Cel puțin patru persoane au murit și 12 au fost rănite în atacul de sâmbătă dimineață asupra orașului Cernăuți. Acesta este cel mai puternic atac lansat de ruși în regiune, care până acum a fost considerată cea mai sigură din Ucraina. Rușii au țintit aeroportul din localitate, însă rachetele au lovit un bloc și un autoturism, provocând victimele. De asemenea, s-au declanșat incendii în trei locații diferite. Flăcările au cuprins .

Social

Cum să-ți alegi concediul perfect când toate opțiunile par valabile

Alegerea unui concediu poate fi la fel de complicată ca alegerea unui film pe Netflix într-o seară de vineri. Ai la dispoziție o grămadă de opțiuni, toate par bune în teorie, dar numai una o să-ți aducă zâmbetul ăla sincer de relaxare pe față. Așa că… cum alegi corect, fără să regreți? Vacanța ideală nu există. Există vacanța potrivită pentru tine Înainte să începi să scrollezi obsesiv pe site-uri de .

Social

O nouă specie de animal în România. În lume sunt 100 de exemplare, iar unul dintre ele este la Suceava

Primul exemplar de ”ligru” din România este crescut într-o grădină zoologică improvizată care funcționează la Suceava, anunță Garda Națională de Mediu (GNM). Într-o postare pe Facebook, GNM scrie că „grădina zoologică improvizată din Zăhărești, județul Suceava găzduiește câteva sute de animale, majoritatea sălbatice. Printre acestea, găsim un exemplar de ”ligru”, animal deosebit de rar, care rezultă din împerecherea a doua exemplare de specii CITES, respectiv Leu-mascul (Panthera leo) si Tigru-femela .

Pagina de facebook

-
-

Recente din botosani

-
-

13:49

Profesorii din satele botoșănene învață cum să predea cu inteligență artificială, direct de la experți europeni

39 de cadre didactice și inspectori școlari din județul Botoșani au participat, în anul școlar 2024-2025, la cursuri de formare internațională în cadrul unui proiect Erasmus+ derulat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Proiectul, finanțat de Comisia Europeană, vizează modernizarea școlilor din mediul rural și adaptarea acestora la standardele educaționale europene. Este pentru prima dată când cele nouă școli din consorțiu – toate din zone rurale – se implică într-un astfel
Image Description

13:48

Copilul unei botoşănence obține medalia de aur la Europenele de şah din Slovenia

În perioada 4–12 iulie a avut loc, în localitatea Terme Čatež din Slovenia, Campionatul European pe echipe de tineret, competiție la care participă un număr record de 62 de echipe din toată Europa. La competiţie a participat, ca membru în echipa României, şi Nicolas Cazacu, fiul unei botoşănence, Adelina Cazacu. La finalul competiţiei, Nicolas Cazacu şi echipa României au obținut medalia de aur. Nicolas are 11 ani şi învaţă acum
Image Description

13:02

Care sunt măsurile din al doilea pachet fiscal. Cui a declarat premierul război din sistemul bugetar (VIDEO)

Reforma companiilor de stat, modificarea indicatorilor de performanță, reducerea numărului de membri în conducerile companiilor și plafonarea indemnizațiilor acestora, precum și digitalizarea ANAF se numără printre măsurile care vor fi luate de guvern prin al doilea pachet pe care îl va adopta guvernul, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan într-o conferință de presă. Potrivit HotNews, Bolojan a vorbit despre o sumă imensă cheltuită în sănătate. Doar de la Casa de
Image Description

12:13

Doi frați din Botoșani sunt acuzați de omor. Au bătut un vecin până a murit

Doi fraţi din judeţul Botoşani care, în luna iulie a anului trecut, au luat viața unui bărbat sunt acuzați de omor. Fraţii Ionuţ Daniel Boboc şi Vasile Sorin Boboc, de 25 de ani, și, respectiv, 32 de ani, din Rădăuţi Prut, au fost acuzaţi inițial de lovituri cauzatoare de moarte şi „influențarea declarațiilor”, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au strâns noi probe împotriva acestora și au cerut
Image Description

10:31

Liberalii îşi aleg astăzi conducerea, iar Valeriu Iftime este pe listă. Cine sunt restul şi ce averi au

Astăzi are loc, la Palatul Parlamentului, congresul care va alege noua conducere a PNL. Pentru funcția de prim-vicepreședinte se înfruntă liberali, unii veniți din modul privat, care au afaceri serioase și patrimonii importante. Potrivit HotNews, sunt două certitudini și mai multe necunoscute astăzi, la Congresul PNL. Ilie Bolojan nu are contracandidat pentru șefia PNL, dar mandatul său este limitat la doi ani. De asemenea, europarlamentarul Dan Motreanu urmează să fie
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
botosani WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul botosani
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete